Reacția premierului Marcel Ciolacu în cazul de hărțuire sexuală în care e implicat Alfred Bulai este iresponsabilă, spune Ramona Strugariu: ”Mi se pare foarte iresponsabil ce face domnul Marcel Ciolacu și lipsit de respect pentru victime și pentru tot ce se întâmplă de fapt în secolul 21 în materie de demnitate umană, mai ales că oamenii aceștia sunt apropiați de PSD”.
Premierul afirmase anterior că trebuie să așteptăm mai întâi concluziile anchetei. ”Nu e rolul meu să judec pe cineva”, a afirmat el.
Copreședinta REPER cere extinderea anchetei: ”Discuția este doar despre domnul Bulai, în condițiile în care există acuzații grave în spațiul public și în ceea ce-l privește pe domnul Pieleanu. Eu mă întreb de ce nu se extinde în acest moment ancheta? Cred că trebuie extinsă”.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

