Citiți continuarea
La sfârșitul lunii aprilie invitata noastră avertiza, într-un articol publicat în Jerusalem Post, asupra pericolului simplificării, „binarizării” protestelor pro-Palestiniene care au izbucnit la mijlocul acelei luni la Universitatea Columbia, și s-au întins, precum un incendiu de prejudecăți și animozități, spre centre universitare din toată America. Reflexul reductiv s-a manifestat în forme grave în spațiul legislativ washingtonian, în special în rândul extremei trumpiene dominante în Cameră, care s-a făcut că nu vede antisemitismul crescând al perioadei când la cârmă era conducătorul lor, dar s-a trezit după tragedia de la 7 octombrie, organizând patru audieri, prima în decembrie trecut, ultima luna trecută, în care lideri universitari au fost chemați să explice derivele antisemite în rândul studenților. Prima audiere s-a lăsat cu două demisii sub presiune ale rectorilor de la Harvard și Universitatea Pennsylvania, care s-au încurcat în distincțîi necesare dar inabile în contextul politic inflamabil de atunci despre libertatea academică și de expresie. Următoarele audieri, într-o atmosferă mai domolită, au permis o abordare mai nuanțată a complexităților momentului. Rectorul de origine egipteană al Universității Columbia, Minouche Shafik, a putut trasa cu mai multă claritate limitele libertății de expresie, iar David Schizer, descendent de supraviețuitori ai pogromurilor din Ucraina secolului trecut și co-președinte al celulei de criză create la acea universitate pentru combaterea anti-semitismului, a avut răgazul de a explica faptul că antisemitismul este greu de definit, atât de greu încât până și membrii celulei de criză au avut dificultăți în a ajunge la un consens. Timpul clarifică încet-încet lucrurile. Se trag concluzii, se lansează investigații în universități și la ministerul Educației pentru a pedepsi unde-i de pedepsit și în special pentru a înțelege derivele, spasmul de ură și ignoranță din multe universități, inclusiv de elită, misterul gunoiului propagandistic și ideologiei ucigașe a unei organizații teroriste metabolizate de tânăra generație americană în convingere și chemare la acțiune.
Rebecca Kobrin: Îndată după 7 octombrie atmosfera în rândul demonstranților era festivă, jubilatorie. Celebrarea uciderii atâtor ființe umane, unele încă neîngropate la acea oră, i-a deranjat pe mulți studenți. Unii protestatari erau agresivi, îi batjocoreau, îi numeau sioniști pe cei pe care-i luau drept evrei pe baza unor detalii vestimentare. Am fost în tabăra de corturi atât ziua cât și noaptea. Era mare diferență. Noaptea scandau la unison studenți aflați în perimetru și persoane adunate în stradă, la porți. Mulți studenți se apropiau de grilaj și porți, porneau o scandare pe care o reluau cei din exterior și viceversa.
Reporter: Ați fost martoră la proteste, unii protestatari vă erau probabil studenți. Ce-i motiva? Exprimau un spectru de opinii sau un consens îngust, o perspectivă monolitică?
Rebecca Kobrin: Studenții n-au fost nici o clipă monolitici. Erau prezente grupuri diferite, cu opinii diferite, și aș sublinia cu nivele diferite de cunoaștere a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, a politicii medio-orientale. Aspectul cel mai interesant mi s-a părut adoptarea ideologiei Hamas, utilizarea terminologiei și perspectivei organizației teroriste asupra Sionismului de pildă–„evreu egal Sionist”. Scandări pro-Hamas, lozinci, embleme celebratorii Hamas pe telefoane, toate acestea mi s-au părut fascinante și neliniștitoare.