Umorul, de cele mai multe ori izvorât din ironie sau chiar sarcasm, a reprezentat formula populară de “revoltă în genunchi” împotriva realităților regimului comunist. Oamenii râdeau dar nu se distrau. Râdeau cu dinții încleștați, râdeau pe ascuns, râdeau amar. Râzând, încercau să scape de minciuna în care trăiau și să acopere deznădejdea produsă de sentimentul nesfârșirii comunismului.
“Ce e lung, negru și se hrănește cu cartofi?
Coada oamenilor care stau la rând la carne.”
„Un tip merge în fiecare zi de dimineaţă în faţa Comitetului Central (CC) şi strigă: ,,N-avem pâine, n-avem căldură, n-avem lumină!”. După câteva zile cei de la Securitate îl saltă şi hotărăsc să-l sperie puţin. Îl închid într-o încăpere şi trag în el cu gloanţe oarbe, apoi îi dau drumul. În ziua următoare, omul nostru e din nou în faţa CC-ului şi strigă: ,,N-avem nici gloanţe!”.
„Trăim epoca marilor prefaceri: Eu mă prefac, tu te prefaci, el se preface.”
„Ce deosebire există între Decebal şi Ceauşescu?
Primul practica cultul morţilor, al doilea moartea culţilor.”
„Ce este coada? Alinierea poporului la linia partidului.”
„De câte feluri sunt românii? De două feluri:
Mulțumiți, pe care îi caută Miliția Economică
Nemulțumiți, pe care îi caută Securitatea”