Citiți continuarea
Apropos de Conferința de la Paris – ați amintit de ea. România nu a fost acolo știm discuțiile. Sunteți mai optimist sau mai puțin optimist după ce ați văzut rezultatele?
Aceste rezultate ale Conferinței de la Paris, oricât de importante, nu sunt definitive, nici ele, trebuie să existe un Consiliul European. Multe alte întâlniri, cu toți cei 27, trebuie să fie luate în vedere înaintea unor hotărâri comune ale Uniunii Europene. Aici au participat țări care au un format extins, cunoscut. Avem și noi astfel de formate, B9, Inițiativa Celor trei Mări.
Le vom activa?
În contextul acesta la un moment dat, bănuiesc. Polonia a fost de față pentru că deține președinția Consiliului European. Olanda, știți că asigură o bună parte din ajutorul pentru Ucraina. Danemarca singură ajută Ucraina mai mult decât Franța, Italia, Spania și Portugalia.
Sunt apoi aceste țări net contributoare la bugetul Uniunii Europene. Cred că toate acestea au jucat un rol. Nu cred că trebuie să ne panicăm. Nu trebuie să fim îngrijorați că suntem respinși, că facem parte deja dintr-un salon al refuzaților, că facem parte dintr-o categorie inferioară, zona gri.
Știți că există zvonuri privind o zonă albastră și o zonă gri, cu România în zona gri. Ceea ce ne-a dat fiori întotdeauna.
Suntem membri ai Uniunii Europene și ai Alianței Nord-Atlantice. Avem cele mai importante baze americane, după cele din Germania și Turcia. În harta extinsă a Alianței Nord-Atlantice avem un rol geografic, militar și geopolitic aici, în zona încă de conflict din Ucraina, de la Dunăre, de la gurile Dunării, din Marea Neagră.
Ceea ce nu înseamnă zonă gri, spuneți…
Deocamdată este o zonă perfect hașurată a intereselor occidentale reunite.
Donald Tusk, premierul Poloniei, s-a exprimat astfel după Conferința de la München: niciodată din nou. Aveți și dumneavoastră aceeași senzație a pericolului repetării acelui München? O înțelegere care părea a aduce pacea, dar care a fost preludiul războiului…
Da, e bine să nu ne despărțim de istorie. Sunt totdeauna de părere că trebuie să ne fixăm interesele și acțiunea și ca persoane, nu doar ca state.
Astăzi vă semnalez că suntem pentru prima oară, cred în istorie când și în Vest, și în Est au loc rupturi, fracturi importante care nu mai permit calcule sigure și strategii.
Atunci, München devine cu atât mai sumbru…
La München a fost o a fost cedarea nu britanică, ci a celui de, să zicem, de reputație îndoielnică: Chamberlain, care a spus ”Peace for our time”. Asta a spus, coborând din avionul care îl aducea de la Munchen la Londra.
Și tocmai s-a deschis calea războiului.
Este încă o metaforă valabilă. Carl Bildt (politician și diplomat suedez, fost prim-ministru n.r.), pe care l-am revăzut și la München, a spus că ceea ce au făcut americanii acum în raport cu rușii sunt concesii multiplicate, mult mai mari decât cele făcute de Chamberlain și Daladier în 1938, la Munchen.
Cred în modelele istorice, cred în posibilitatea repetării în întregime, dar mai ales parțiale, dar mai ales altfel, a acelorași metafore sau modele.