Citiți continuarea
Contradicțiile programului nuclear american, cel mai activ și extins din lume, sunt rezumate în motto-ul fondator “always, never/întotdeauna, niciodată. Întotdeauna pregătită, niciodată folosită. În ideologia post-Hiroshima și Nagasaki a fisiunii în scopuri militare, arma atomică trebuie să existe doar ca potențial, ca instrument de amenințare. E ceea ce s-a respectat pe tot parcursul Războiului Rece, ceea ce au repetat la unison, spre amurgul său, Reagan și Gorbaciov într-o formulă ce pare astăzi naivă, “un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie niciodată luptat”. Raționalitatea disuasiunii a fost birocratizată intern și ambalată în tratate internaționale. Testele, în atmosferă, în subteran și apoi în virtual, au avut menirea de a garanta funcționalitatea, fiabilitatea dar și letalitatea focoaselor nucleare. Laboratoarele Naționale, începând cu cel mitic de la Los Alamos–care astăzi ocupă o suprafață de 104 km pătrați pe podișul deșertic al Noului Mexic– au fost trecute în subordinea ministerului Energiei și supuse rigorilor Administrației Naționale a Siguranței Nucleare (NNSA). Accentul pe siguranță și conservare este într-o anumită măsură voalul menit să disimuleze ambițiile, care nu s-au stins ci au căpătat alte forme. Statele Unite finanțează un “uriaș program de modernizare nucleară” estimat să coste 1,7 mii de miliarde dolari până-n 2047. De la romantismul pioneratului la realismul analizelor cibernetizate, de la Programul Manhattan la cel de Simulare Avansată pe supercomputere, distanța a fost lungă. Sarah Scoles trăiește într-unul dintre statele de continuitate ale “aventurii nucleare”americane, Colorado.
Sarah Scoles: În istoria programului nuclear american Colorado a avut misiunea de a fabrica așa-numiții sâmburi de plutoniu”, miezul exploziv al armelor nucleare. În perioada Războiului Rece aceșți “sâmburi” au fost produși cu miile într-o mare fabrică din Rocky Flats, astăzi dezafectată și pe locul căreia se află, ironic, o rezervație zoologică. Tot în Colorado erau situate o serie de baze militare, printre care NORAD, care și astăzi scrutează cerul pentru a proteja țara de o eventuală lansare adversă de rachete nucleare sau convenționale și a coordona replica.
Reporter: Scrieți că ne aflăm în a treia perioadă a erei nucleare. Cum le-ați descrie pe primele două, și care sunt caracteristicile celei curente, care a început în 2018?
Sarah Scoles: Prima a fost la început, când doar Statele și apoi Uniunea Sovietică posedau arma nucleară. Cele două puteri s-au angajat într-un duel, într-o relație tensionată dar relativ ne-complicată. A urmat perioada în care și alte țări s-au dotat nuclear și dinamica disuasiunii–principiul care guvernează raporturile nucleare–a devenit mai complicată. în a treia perioadă, cea în care ne aflăm acum, jucătorii vechi au rămas în arenă dar tensiunile s-au diversificat și adâncit, cu noi focare precum războiul din Ucraina. În paralel, actorii nucleari își modernizează și lărgesc arsenalul. Așadar, fiecare perioadă nouă adaugă complicații.
Reporter: Începuturile, fictionalizate în filmul OPPENHEIMER, au fost la Los Alamos, care continuă să joace, într-un perimetru fizic mult extins, un rol crucial. Los Alamos este unul dintre cele trei laboratoare naționale–Sandia și Lawrence Livermore fiind celelalte două–unde se fac cercetări nucleare și se concep noi arme.