Science Report: China a publicat cel mai detaliat atlas geologic al Lunii creat vreodată

Via: hotnews.ro

​Nu mai puțin de 12.341 de cratere, 81 de bazine și 17 tipuri diferite de roci, alături de numeroase alte detalii geologice legate de suprafața Lunii, apar în ceea ce Academia de Științe din China a numit „cel mai detaliat atlas geologic al Lunii creat vreodată”. Totul la o scală fără precedent de 1:2.500.000, dublu față de hărțile geologice care fuseseră publicate până în prezent. Alte știri din Science Report: ● T-Rex nu era chiar atât de inteligent pe cât se credea ● Dieta paleo nu e chiar ceea ce se credea

LunaFoto: – / Wavebreak / Profimedia

China a publicat cel mai detaliat atlas geologic al Lunii creat vreodată

12.341 de cratere, 81 de bazine și 17 tipuri diferite de roci, alături de numeroase alte detalii geologice legate de suprafața Lunii, apar în ceea ce Academia de Științe din China a numit „cel mai detaliat atlas geologic al Lunii creat vreodată”. Totul la o scală fără precedent de 1:2.500.000, dublu față de hărțile geologice care fuseseră publicate până în prezent.

Este vorba de un efort care a durat peste zece ani și care a implicat munca a peste 100 de specialiști, au anunțat oficialii chinezi, citați de Nature. Până acum, cele mai detaliate hărți geologice ale Lunii se bazau pe observațiile făcute în timpul misiunilor Apollo din perioada anilor `60-`70, iar cele mai multe dintre hărțile existente erau realizate la o scală de 1:5.000.000.

Atlasul, publicat atât în limba chineză cât și în engleză, prezintă date colectate în urma misiunilor spațiale chineze din ultimele aproape două decenii, începând cu misiunea Chang’e-1 care a studiat suprafața selenară, de pe orbita Lunii, în perioada 2007-2009. Datele obținute de Chang’e-1 au fost ulterior verificate și confirmate de misiunile Chang’e-3 și Chang’e-4 care au fost lansate în anul 2013, respectiv în 2019.

La toate aceste informații se adaugă cele colectate de misiunile GRAIL (Gravity Recovery and Interior Laboratory) și LRO (Lunar Reconnaissance Orbiter), ambele lansate de NASA, precum și cele oferite de sonda Chandrayaan-1 lansată de India.

Specialiștii de la Academia de Științe din China susțin că toate datele de care dispune sunt la dispoziția comunității științifice internaționale și că depun eforturi pentru crearea unor hărți geologice selenare la o rezoluție superioară, având în vedere că numai anul acesta China a lansat trei misiuni spațiale care au ca țintă Luna. Cea de a patra tocmai a fost demarată în urmă cu o zi și are ca obiectiv colectarea și aducerea pe Terra a primelor mostre geologice de pe fața întunecată a Lunii.

China nu face un secret din faptul că aceste date vor fi folosite pentru ambițiile sale spațiale. În parteneriat cu Rusia și peste alte 12 țări, China intenționează să pună bazele primei baze selenare permanente, asta până la jumătatea deceniului următor.

T-Rex nu era chiar atât de inteligent pe cât s-a spus

Un studiu publicat anul trecut în revista Journal of Comparative Neurology părea să dărâme o serie de concepții care, până atunci, păreau de neclintit.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns