Citiți continuarea
Proiectul postbelic al unei lumi fără genocid s-a dovedit a fi o utopie.
Crimele în masă s-au repetat, din Sudan până-n Srebrenica și acum, posibil, în Ucraina și Gaza, conflicte în curs de desfășurare deci greu dacă nu imposibil de clasificat în lumina unei Convenții privind Genocidul care datează din 1948. La 24 mai, Curtea Internațională de Justiție s-a pronunțat 13-2 într-o speță ce-i fusese deferită de Africa de Sud, cerând Israelului să înceteze imediat operațiunile militare în zona Rafah și să redeschidă punctul de frontieră cu Egiptul pentru a permite tranzitul ajutoarelor umanitare. Instanța juridică a Organizației Mondiale mai cere guvernului Netanyahu să nu îngrădească accesul comisiilor de anchetă care, de la începutul conflictului, încearcă să evalueze independent situația de pe teren. La 26 ianuarie anul acesta Curtea emisese, în replică la substanța alegatiilor sud-africane, un ordin provizoriu care stabilea plauzibilitatea ideii că în Gaza asistăm la acte genocidare și soma Israelul să ia măsuri preventive. Răspunsul părții israeliene a fost previzibil: „cazul sud-african este repugnant moral și total nefondat”. Aceeași reacție în oglindă și pe frontul ucrainian, unde Kyiv-ul și Moscova se acuză reciproc de genocid. Liderul de la Kremlin a folosit pretextul unui pretins genocid al rusofonilor din provinciile estice ucrainiene Luhansk și Donetsk pentru a justifica invazia, iar conducerea ucrainiană a inițiat o contra-acțiune legală pentru „acuzații justificative măsluite” și a înaintat multiple plângeri pentru acte genocidare comise la ordinul Moscovei în special în prima faza a războiului. La 2 februarie curent, Curtea Internațională de Justiție a anunțat că va analiza dosarul pretinsului genocid comis de Ucraina pe teritoriile anexate de Rusia în 2014. Într-o lume conflictuală și partizană, adevărul este greu de stabilit, inclusiv în materie de genocid. Cum spunea Scott Straus în prima parte a interviului, „după Ruanda, Bosnia și Darfur, lucrurile încep să se complice”.
Scott Straus: Unul dintre cazurile complicate este Cambodgia sub Khmerii Roșii. Din 1975 până-n 1979 aceștia s-au făcut vinovați de anihilarea a circa 20% din populația țării, 1,5-2 milioane de ființe umane. Unele ținte au fost politice, categorie care nu figurează în definiția genocidului, altele etnice, caz clasic de genocid. Cambodgia, o multiplicitate de cazuri într-unul singur, este în general recunoscut ca genocid . Avem și alte cazuri complicate, de pildă Indonezia în 1965, unde țintele au fost comuniștii, majoritatea chinezi. De ce au fost vizați? Pentru că erau comuniști sau chinezi? A fost sau nu genocid în funcție de cum analizezi situația, cum răspunzi la ultima întrebare.
Reporter: Unde se încadrează cele mai recente cazuri de prezumtiv genocid, Ucraina și Gaza? Să începem cu primul, acuzațiile aduse Kremlin-ului, în special pentru prima fază a invaziei. Sunt întrunite condițiile „tehnice” să le spunem?
Scott Straus: Argumentul că în Ucraina a fost genocid are două baze. Prima, că Putin și alte lideri ruși au declarat că nu există identitate ucrainiană, Ucraina este parte a Rusiei, Ucraina independentă nu există. Au urmat invazia, omuciderile, transferul în masă de copii, care au creat aparențele unei tentative de a distruge identitatea națională ucrainiană.