Citiți continuarea
Este greu de imaginat azi, mai ales în lumina evoluției Partidului Republican din ultimii zece ani, că faimosul ”Grand Old Party”, așa cum este adesea numit, s-a format pe o bază progresistă și emancipatoare. În 1854, disidenții nordici din Partidul Democrat și Partidul Whig s-au reunit pentru a se opune Legii Kansas-Nebraska, care permitea imigranților din aceste noi state să aleagă liber dacă doresc sau nu să introducă sclavia.
Teama de abolirea sclaviei la nivel federal a determinat statele sudice să recurgă la un act secesionist, imediat după alegerea lui Abraham Lincoln, un republican moderat care, în ciuda dezaprobării sale personale, susținea că nu dorește să abolească sclavia acolo unde aceasta exista deja. Născut într-o familie modestă și în mare parte autodidact, acest avocat s-a făcut remarcat prin integritatea sa și calitățile sale oratorice.
În 1864, el și-a ales ca vicepreședinte un unionist democrat, care a devenit președinte după asasinarea lui Lincoln, în aprilie 1865. Opunându-se obținerii drepturilor civile de către afro-americani, Johnson a fost învins de republicanii radicali, care au impus o administrație militară statelor din Sud și au continuat lucrările de emancipare aflate deja în desfășurare.
Ulysses S. Grant, generalul nordic care a luptat împotriva segregării rasiale
Eroul lor era Ulysses S. Grant, un fost general-locotenent în armata Uniunii, care a devenit președinte în 1868. Aproape un secol mai târziu, în 1953, Partidul Republican va alege din nou ca președinte un fost șef de stat major care trecuse prin experiența războiului, Ike Dwight Eisenhower.
În 1870, senatorul republican Hiram Rhodes Revels, fiul a doi sclavi eliberați, a devenit primul afro-american care a făcut parte din Congres. Ulysses S. Grant a luptat împotriva Ku Klux Klan, o organizație care susține superioritatea rasei albe, vinovată de numeroase infracțiuni în Statele Unite, și a salutat adoptarea celui de-al 14-lea amendament – care acordă dreptul de vot afro-americanilor – ca pe „o revoluție la fel de mare ca cea din 1776”.
În timpul celui de-al doilea mandat al său, în 1875, a fost adoptată Legea drepturilor civile (Civil Rights Act), care a pus capăt oficial segregării rasiale la nivel federal. Anulată de Curtea Supremă în 1883, legea a fost desființată de democrați prin legile Jim Crow. Republicanii au abandonat treptat această cauză, care a devenit o ștafetă dată democraților în anii ’60.
Până la mijlocul anilor ’30, partidul care a întruchipat cel mai bine valorile americane
În timp ce Partidul Democrat a menținut un bastion puternic în Sud și a câștigat minoritățile din Nord, Partidul Republican a dominat scena politică până în 1932. Prin credința sa în industrializare, modernizare și dinamismul economic al țării, acesta întruchipa valorile clasei de mijloc și ale antreprenorilor din Nord.
În ceea ce privește problemele internaționale, partidul oscila între izolaționism și intervenționism. În ciuda unui nivel ridicat de corupție, similar cu cel al Partidului Democrat, partidul a păstrat un anume nivel moral, care s-a erodat atunci când problemele sociale, începând cu anii ’30, și apoi problemele rasiale, în anii ’50, l-au fixat într-un conservatorism ancorat de acum înainte la dreapta.