Comentariile curg în cascadă, referitor la proiectul de introducere a serviciului militar voluntar, care ar urma să fie votat de Parlament, la mijlocul acestui an. Între naivitate și aroganță se mai strecoară și realism. Ca tânără studentă, pe vremea lui Ceaușescu, am făcut și armata, obligatoriu și într-o formă specifică vremurilor. Pot spune că nu mi-a prins rău.
Că nu a fost „un lucru grozav”, cum a spus președintele Klaus Iohannis, de la înălțimea demnității sale actuale, au mai spus și alți bărbați înregimentați obligatoriu timp de nouă sau paisprezece luni, în timpul fostei dictaturi.
Instrucție și gramatică
Dincolo de disconfortul condițiilor de cazare și masă, cei mai mulți, dintre cei cu care am vorbit, au reclamat dublul abuz de atitudine: al gradaților care instruiau, pe de o parte, al baștanilor față de pufani (adică soldați mai vechi și mai noi), pe de altă parte.
Cum s-ar spune, armata n-ar fi fost atât de rea, dacă n-ar fi existat șicane, ambiții și chiar sadisme în aplicarea pedepselor (cum era cazul unor excese din batalionul disciplinar). Dar, după terminarea serviciului militar obligatoriu, rămâneau mai puțin tare psihice, mai mult glume și isprăvi de povestit.
Eu, de exemplu, îmi aduc aminte că, în cei trei ani de armată făcuți în studenție, cu o zi pe săptămână de teorie la clasă (vinerea) și de două ori câte trei săptămâni de convocare în vacanța de vară, chiar am învățat chestii: tactici, strategii, cum să tragi cu pistolul/pușca mitralieră, cum să-l demontezi și să-l cureți, cum să înaintezi târâș pe burtă sau să ataci cu grenada un tanc, etc.
Am învățat că, dacă ofițereasa nu te avea la suflet, te punea la instrucție pe câmp să cari AG-ul, aruncătorul de grenade cântărind peste 7 kg. Am mai învățat și că, în armată, pluralul de la manta e mantăi, iar de la cazma e cazmăi, după cum ne spunea nouă, studentelor la Filologie, un colonel venit în inspecție.
Absolvirea probelor aducea trese și grade (fruntaș, caporal, sergent, sublocotenent), iar la final studentele primeau un livret militar de rezervist.
Armată cu lingurița
E adevărat, armata impune, în primul rând, disciplină și un ritm de viață acordat în grup. Trezire în zori, instrucție, teste fizice (dar nu numai) care te fac să-ți ieși din comoditate, să-ți depășești limitele, în condiții de pericol pe moment doar imaginar, cu un efort prelungit și fără recompensă imediată. Armata obligatorie e, cel mai adesea, resimțită că o constrângere, o limitare a libertății de opțiune. Însă câte lucruri în viață nu sunt așa?
Iar acum nici măcar nu se pune problema unei obligativități, ci a unui voluntariat de patru luni, plătit acceptabil. HotNews.ro scrie: „Voluntarii ar învăța cum să mânuiască diferite tipuri de arme, să participe la cursuri de orientare în teren, de decontaminare, cursuri de prim ajutor și altele. Ar fi plătiți cu 2.800 până la 3.200 lei lunar (în funcție de arma pe care se pregătesc) și, la final, ar mai primi un bonus în valoare de trei salarii medii brute.