Viziunea românilor despre China este susținută de un imaginar populat cu personaje enigmatice și istorii legendare care descriu spații îndepărtate, la capătul unui aproape neverosimil (dar atestat cu acuratețe istoriografic și geografic) Drum al Mătăsii, unde au trăit oameni capabili să inventeze hârtia, praful de pușcă și ridice un Mare Zid de apărare vizibil de pe Lună.
Cei care au trăit în comunism își amintesc probabil de zvonurile intens vehiculate despre o Chină a lui Mao Zedong care, în plină luptă pentru putere la Beijing (post Marele Salt Înainte, pe fondul Revoluției Culturale, menită să-i permită dictatorului epurarea partidului de cei care i se opuneau), ar fi avertizat Moscova lui Brejnev să nu încerce să amenințe Bucureștiul turbulentului Ceaușescu așa cum a făcut-o cu Praga lui Alexander Dubček.
Desigur, românul obișnuit nu știa în acele vremuri că Mao Zedong bănuia Kremlinul că face jocul celor care i se opun în Partidul Comunist Chinez și că toate acestea conduseseră la confruntări dure cu Moscova, inclusiv ciocniri militare de frontieră, amenințări cu folosirea armelor atomice și revendicarea de către liderul chinez a Siberiei. Vremuri tulburi, din care, cum se obișnuia pe atunci, s-au păstrat doar narațiunile permise sau încurajate de puterea comunistă.
Suficient ca, în plină dictatură național-comunistă, când principalii inamici ai României erau oficial Statele Unite și Occidentul capitalist și neoficial Uniunea Sovietică (care l-a „ucis prin iradiere” pe Gheorghe Gheorghiu Dej, primul șef al României comuniste, atunci când acesta ar fi decis să redevină un bun român), China să dobândească o imagine pozitivă în ochii românului simplu. Relatările Europei Libere, ale BBC sau Vocii Americii despre masacrul din Piața Tienanmen din iunie 1989 nu au schimbat fundamental această percepție.
Care este imaginea Chinei despre România? Este dificil de spus. Experții consideră că niciodată Beijingul nu a fost cu adevărat și în mod particular interesat de țări ca a noastră, iar dacă a existat o vreme în care China a privit cu o oarecare condescendență către București[2], motivația a fost aceeași pentru care și Parisul sau Washingtonul au cultivat o bună relație cu Ceaușescu în deceniile 7 și 8 ale secolului trecut.
Buna imagine a Chinei în ochii românilor a fost și este exploatată – în limitele trasate de obiectivele pe care și le propune puterea de la Beijing – de soft power-ul chinezesc prin diverse metode; poate că astăzi România nu este neapărat o țintă valoroasă în planurile Chinei, dar poate deveni oricând, în măsura în care Bucureștiul va dobândi politic și economic o poziție mai importantă în ansamblul unional și în NATO.
DESPRE „BUNA GUVERNARE” A CHINEI
În primăvara anului 2021, la standul de presă din pasajul de la Universitate am găsit la prețul imbatabil de 29,98 lei o colecție în două volume de texte semnate oficial de Xi Jinping privind „Guvernarea Chinei”, redactate în limba engleză în condiții excelente de editura „Foreign Languages Press” Co. Ltd. din Beijing în 2018 și distribuite în lume prin grija „Book Trading Corporation” din Beijing.