Strada surpată din Slănic devine un scandal electoral. Acuze reciproce între PSD și PNL

Via: hotnews.ro

Scandalul dintre PSD şi PNL a început la scurt timp după ce săptămâna trecută, joi, carosabilul străzii 23 August din oraşul Slănic s-a prăbuşit la o diferenţă de nivel de doi metri, a doua zi tasarea continuând. 42 de oameni au fost evacuaţi din apartamentele lor situate în două blocuri, la câteva sute de metri de locul prăbuşirii, scrie News.ro. Între timp, liderii locali ai celor două partide își impută unii altora vinovăția pentru această situație.

Stradă surpată în Slănic, PrahovaFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

A doua zi de la momentul producerii surpării, PNL Prahova transmitea punctul de vedere al candidatului liberal pentru Primăria Slănic, Cristian Buzea, după care vinovați s-ar face primarul PSD Daneluş Costea, care conduce oraşul de patru mandate, şi şeful social-democraților prahoveni, Virgiliu Nanu.

Primarul, acuzat că a ignorat avertismentele

„De peste un deceniu sunt probleme mari în zonă, lucrurile înrăutăţindu-se considerabil în ultimul an. La fiecare interpelare din partea cetăţenilor, primarul Costea Daneluş n-a făcut altceva decât să ridice din umeri, refuzând să facă vreun studiu geologic sau să contribuie la consolidarea anumitor zone cu probleme, deşi era obligat legal. Ba chiar în mai multe situaţii acesta a refuzat să-i ajute pe oamenii care erau victimele alunecărilor de teren”, declara, vineri, candidatul PNL pentru Primărie Slănic, Cristian Buzea.

În ce-l privește pe Virgiliu Nanu, candidatul PNL spune că acesta a convocat, în noiembrie 2023, Comitetul județean pentru situații de urgență promițând că va fi făcută o evaluare privind starea terenului, fără ca acest lucru să se întâmple. Însă locuitorii afectați de surpările de teren de atunci nu au fost lăsați să-și consolideze casele afectate.

Varianta PSD: „Responsabil este Iulian Dumitrescu”

Însă pesediștii îl acuză pe șeful CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu care ar fi eliberat, în februarie 2023, autorizaţia de construire pentru înfiinţarea unei reţele de distribuţie gaze naturale în judeţul Prahova, care includea mai multe comune şi oraşul Slănic, fără un studiu geotehnic, așa cum cere legea.

„Unul dintre specialiştii prezenţi alături de preşedintele PSD Prahova a fost şi directorul Salinei Slănic, Florin Chipeşiu, care a precizat că o cauză a surpării terenului o reprezintă lucrările la branşamentele de gaze efectuate anul trecut de Consiliul Judeţean Prahova.(…) Astfel, aducem la cunoştinţa publicului, prin prezenta, că responsabil pentru această situaţie tragică este Iulian Dumitrescu, cel care, din rea-voinţă, neimplicare şi goană după bani şi voturi, a încuviinţat execuţia acestei lucrări în regim de urgenţă”, susține Virgiliu Nanu.

Social-democrații susțin că primăria Slănic s-ar fi plâns în mai multe rânduri privind modul în care firma care câștigase contractul cu CJ Prahova a efectuat lucrările.

„Una din principalele zone unde se atrăgea atenţia Consiliului Judeţean şi, în mod direct, preşedintelui Iulian Dumitrescu, era strada 23 August, aceasta fiind strada unde acum a apărut un crater. Şi firma contractantă a introducerii reţelei de gaze, SC AVI PROD GRUP SRL, adusă de Iulian Dumitrescu şi plătită gras din banii prahovenilor cu 147 de milioane de lei fără TVA, a fost înştiinţată de problemele apărute după introducerea conductelor (încă neracordate la sistemul naţional de distribuţie a gazelor naturale)”, transmite PSD.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns