Stroe: PNL a fost indisolubil legat de fiecare dată de majorările de pensii

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Ionuț Stroe spune care a fost implicarea PNL în recalcularea pensiilor: ”Dacă e să privim aceste măriri succesive de pensii în România, PNL a fost indisolubil legat de fiecare dată de acest demers. De data asta, se vorbește de o nouă lege, gândită, susținută și elaborată de PNL și PSD. Contribuția PNL este evidentă, președintele Casei Naționale de Pensii și promotorul acestei legi este unul liberal, dar nu ne asumăm toate meritele pentru acest lucru. În mod evident, coaliția de guvernare a construit această lege”.

Întrebat dacă nu se teme că PSD va puncta electoral mai mult decât PNL în privința recalculării pensiilor, în condițiile în care oamenii asociază prin tradiție majorările de salarii și pensii cu formațiunea social-democrată și nu cu cea liberală, Ionuț Stroe a răspuns: ”Nu și ar fi nedrept să privești în cheie electorală toți pașii sau deciziile pe care le iei la guvernare. În egală măsură, purtăm aceeași grijă și celor din zona de business și copiilor, apropo de reforma din învățământ și tuturor segmentelor din societatea românească. Este neproductiv să privești totul doar din punct de vedere al interesului politic pe care-l ai sau al oamenilor care te votează”.

Deciziile de recalculare a pensiilor sunt trimise în aceste zile către beneficiari, prin poștă. E vorba de o majorare medie de 25%-27%.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns