„Sunt jurnalist, am 33 de ani, doi băieți mici și am simțit că nașterea lor mi-a furat toată viața. Am făcut terapie, dar încă mi-e dor de viața mea de dinainte de a fi tată…“
În seria de articole despre depresia după naștere, vă invităm să citiți mărturia unui tată care a trecut prin depresia postnatală. Stările lui de anxietate, furie și lipsă de speranță, atacurile de panică dese care îl aruncau și mai adânc în depresie l-au convins să ceară ajutor. Nu a putut vorbi despre acestea acasă, nici nu credea că așa ceva i se poate întâmpla lui, dar a ales să apeleze la un psihoterapeut. Iată povestea lui:
„Mi-am dat seama că se întâmplă ceva cu mine destul de repede după nașterea primului băiat. Aveam viața perfectă – o soție extraordinară, pe care o adoram, cel mai tare job de pe pământ, care îmi permitea să fac ce-mi place și să și câștig pentru a mă bucura de viață, un apartament într-o zonă bună. Când soția a rămas însărcinată am fost cel mai fericit om de pe pământ. Iubeam, eram iubit, urma să devin tată. Îmi spunea că eu nu știu ce simte, că o doare, că e sfârșită, că s-a săturat. Și eu mă simțeam la fel…
Știam că viața mea se va schimba după ce voi deveni tată, dar habar n-aveam cât de mult. În primele săptămâni după naștere m-am simțit în plus. Soția, cu care înainte puteam discutam despre orice, s-a îndepărtat de mine. A avut probleme cu alăptatul, nu reușea să pună corect copilul la sân. Copilul plângea, ea plângea, în fiecare zi era fie mama ei la noi, fie vreo prietenă. Am început să citesc despre asta, ca să o ajut. Dar sfaturile mele nu erau niciodată bune. Îmi tot repeta că eu nu știu ce simte, că o doare, că e sfârșită, că s-a săturat. Și eu mă simțeam la fel. Mă durea suferința ei, dar mi-era teamă să-i spun pentru că mi se părea că e prea puțin orice i-aș spune sau aș face. Sau că sfaturile mele sunt nepotrivite. Mi-a spus-o de multe ori. Așa că am renunțat să-i mai dau sfaturi…”
CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTUL DESPRE MAME