Timișoara, la 35 de ani de când a fost declarat oraș liber de comunism. Atunci și acum

În 20 decembrie 1989, Frontul Democratic Român a proclamat Timișoara „primul oraș liber de comunism”. Capitala Banatului era deja în stradă de câteva zile, singură în fața unui regim represiv care își trăia, de fapt, ultimele zile. La prânz ajungeau la Timișoara prim-ministrul Constantin Dăscălescu, și Emil Bobu, secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR).

20 decembrie 1989 a fost și ziua în care balconul Operei Naționale a fost deschis, iar de acolo au vorbit mulțimii adunat în piața centrală a orașului cei care scăpaseră complet de teama că urmează să li se întâmple ceva rău. S-a format Frontul Democratic Român, ai cărui reprezentanți au citit Proclamația FDR. Protestatarii i-au transmis atunci primului-ministru solicitările lor: demisia lui Nicolae Ceaușescu, eliberarea arestaților și, foarte important, redarea către familiile îndurerate a trupurilor neînsuflețite ale celor căzuți în 17 decembrie.

Timișorenii adunați în Piața Operei știau că în oraș se trăsese, știau că sunt oameni arestați și că zeci de familii își căutau de câteva zile părinții, frații, fii și fiicele. O parte dintre cei arestați au fost eliberați în seara aceleiași zi, iar Nicolae Ceaușescu a semnat atunci și decretul prin care se instituia „stare de necesitate” în județul Timiș, fiind trimise spre Timișoara gărzi patriotice din județele Dolj, Olt și Vâlcea.

35 de ani mai târziu, l-am întrebat pe Corneliu Vaida, primul purtător de cuvânt al revoluționarilor din Timișoara, ce-și amintește din acea zi, dar și cum se simte ea acum.

A fost o descătușare și a fost bucuria aia a iluziei victoriei. Noi atunci trăiam cu impresia că am câștigat. Încă nu câștigasem de fapt, dar eram toți fericiți și adrenalina era la un asemenea nivel, cred, cred că nimic și nimeni nu ne putea sta în cale. Și asta s-a văzut și față la Consiliul Județean, asta s-a văzut și la Operă.

Și ce s-a schimbat 35 de ani mai târziu, în afară de faptul că am îmbătrânit toți?

În 35 de ani, primul lucru care s-a schimbat e că toți pot să înjure liber. Toți pot să bată câmpii pe tema revoluției și sunt crezuți ăia care n-ar trebui crezuți și nu sunt crezuți ăia care trebuie crezuți. Datorită acestei democrații câștigate de unii cu prețul vieții, apar tot felul de personaje care pur și simplu ,nu știu, au greșit locul lor temporal în istorie. Nu ar trebui să apară în zilele astea.

Corneliu Vaida a plantat un arbore într-un parc, la Timișoara, la 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989© Ervin Boer

Dar poate că cei care ar trebui să fie ascultați poate nu mai vor să vorbească,. Poate că s-au săturat?

Sunt unii care s-au săturat, sunt unii care s-au blazat, sunt unii care sunt șantajabili și nu vor să zică adevărul… Sunt… Dar am mai rămas câțiva care spunem lucrurilor pe nume.