Citiți continuarea
Update: A ajuns a doua cisternă pentru transvazare, transmite IGSU. Totodată, a fost amenajat un dig de nisip pentru a preveni și absorbi eventualele scurgeri de substanță.
Oficialii prefecturii Prahova anunţă că acidul sulfuric va fi transvazat într-o altă cisternă, estimându-se că operaţiunea va dura aproximativ o oră şi jumătate. Ulterior, finalizării operaţiunii, circulaţia rutieră va fi reluată pe DN 1.
Știrea inițială
Autorităţile au transmis mesaj Ro Alert populaţiei aflate pe o rază de 2 kilometri în jurul locului în care se află cisterna. Oamenii sunt sfătuiţi ca în următoarele trei ore să stea în case, să închidă ferestrele şi uşile, să astupe gurile de aerisire, să nu folosească sisteme de ventilaţie şi sa nu desfăşoare activităţi în aer liber.
La faţa locului a fost chemat echipajul CBRN, care intervine în situaţii de risc chimic, biologic, radiologic sau nuclear.
Specialiştii trebuie să ajungă de la unitatea ISU din Ciolpani, iar până atunci s-a decis evacuarea persoanelor aflate pe o rază de o sută de metri în jurul locului unde se află cisterna şi pe o distanţă de 500 de metri de cisternă în zona de sud-est, pe direcţia în care bate vântul, anunţă reprezentanţii ISU Prahova.
Conform sursei citate, scurgerile de acid sulfuric se produ printr-o vană centrală care nu poate fi oprită, iar ca primă măsură se va încerca obturarea acesteia.
Drumul Naţional 1 este blocat pe ambele sensuri în zona kilometrului 108+500, acolo unde se află cisterna.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

