TRAP, 75 de minute de autocunoaștere într-un performance queer

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

„Ion bea. Lui Ion îi place să bea. Mai mult decât unora, cu siguranță mai puțin decât altora, însă are senzația că lucrurile s-ar putea să fi scăpat de sub control sau cel puțin așa i-au spus alte persoane și Ion cade pe gânduri. Căderea durează și Ion despică firu-n patru cât de mult poate, 75 de minute, pentru a se lămuri dacă-și poate vedea de treabă. Sau dacă are o problemă cu alcoolul? Ion se lovește de-un zid. Un dead end. Crede Ion. Ion e alcoolic. Ce face Ion?” – așa sună sinopsisul spectacolului selectat anul acesta în FNT.

Jucat până acum într-un spațiu independent, la Centrul Replika, performance-ul queer TRAP scris și regizat de Bogdan Georgescu ajunge acum la Teatrul Masca din capitală.

E un spectacol despre adicție, despre autocunoaștere și acceptare spune István Téglás, unul dintre cei 3 actori care interpretează personajul principal: un bărbat alcoolic queer.

„Suntem de fapt un singur personaj pe nume Ion, care are probleme cu alcoolul. Și pe lângă asta, face parte din comunitatea LGBT. Așa că faptul că vorbesc pe scenă despre lucrul ăsta mi se pare important și, într-un fel, pentru mine e și eliberator, pentru că de multe ori, ca persoană civilă, în societate, nu-mi permit să vorbesc mereu despre acest subiect sau această parte din mine. Și-atunci, pe scenă mi se pare că lumina e pusă pe mine și pe acest subiect mi se pare cu atât mai bine. Spectacolul este despre această luptă pe care Ion o duce cu el și e un fel de autocunoaștere, un fel de autodescoperire. Evident că Ion ajunge cumva înapoi în copilărie și își dă seama de anumite traume care vin de acolo, din familie, în primul rând, dar și din societate. Și are niște revelații, dar în același timp are și foarte mult umor spectacolul, evident, nu se putea fără. Și are și momente de coregrafie, să zicem” dezvăluie la RFi István Téglás.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns