Un bărbat a încearcat să își dea foc în fața instanței care îl judecă pe Trump

Via: hotnews.ro

Un bărbat a încercat vineri să își dea foc în fața tribunalului din Manhattan unde apare Donald Trump, dintr-un motiv încă necunoscut, a anunțat poliția, potrivit AFP.

Protestatari anti TrumpFoto: Jose Luis Magana / AP / Profimedia

„Un bărbat și-a dat foc în fața tribunalului. Adunăm informații la fața locului”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din New York.

Într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, se poate vedea cum victima, cu ambele mâini la ceafă, se transformă într-o torță vie, spre care se grăbesc polițiștii, care par neputincioși.

După câteva secunde lungi de ardere, omul se prăbușește la pământ. Un bărbat a folosit apoi un extinctor pentru a stinge focul.

Evenimentele au avut loc în jurul orei 13:30 (17:30 GMT), în fața echipelor de presă desfășurate în stradă pentru a acoperi procesul.

Treizeci de minute mai târziu, un miros puternic de hidrocarburi se simțea încă în local, potrivit unui jurnalist AFP aflat la fața locului.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns