Vânzări de ordinul miliardelor de dolari și în acest an: casele de licitații nu par afectate de nici un fel...

Via: rfi.ro

Pe fondul războaielor din Ucraina și din Gaza, dar și al inflației globale, cei doi giganți ai caselor de licitații, Sotheby’s și Christie’s, încearcă și anul acesta obținerea unor rezultate similare cu cele din 2022, când au depășit cu 16 miliarde de dolari în vânzări anuale, atât în cadrul licitațiilor, cât și în tranzacțiile private, stabilind astfel un precedent remarcabil.

Sotheby’s, compania de licitații deținută de miliardarul Patrick Drahi, care are origini în Franța, Maroc și Israel, are șanse mari să-și ia partea leului în sesiunea de vânzări care are loc în perioada 7 – 15 noiembrie la New York, unul dintre principalele centre mondiale ale artei și finanțelor.

Rivalul său, Christie’s, care aparține holdingului Artémis al miliardarului francez François Pinault, se așteaptă la vânzări între 723 de milioane și 1 miliard de dolari în câteva zile.

La împlinirea a 50 de ani de la decesul lui Pablo Picasso, se preconizează că lucrarea sa, “Femeie cu ceas”, va fi punctul central al evenimentelor organizate în seriile artistice din New York.

Tabloul din 1932 o înfățișează pe una dintre partenerele și muzele artistului spaniol, pictorița franceză Marie-Thérèse Walter, și ar putea fi adjudecat pentru mai mult de 120 de milioane de dolari.

Lucrarea a aparținut colecționarei new-yorkeze Emily Fisher Landau, care a murit la vârsta de 102 ani, anul acesta. În colecția sa se găsesc lucrări semnate de artiști precum Jasper Johns, Willem de Kooning, Mark Rothko și Andy Warhol. Aceste opere vor fi puse în vânzare într-o licitație specială care are loc miercuri seara la Manhattan.

Numai pentru colecția Landau, Sotheby’s mizează pe încasări de aproximativ 400 de milioane de dolari.

Bazinul cu nuferi

Conform lui Julian Dawes, responsabilul departamentului de vânzări pentru arta impresionistă și modernă la Sotheby’s, tabloul maestrului spaniol este “o capodoperă în toate dimensiunile sale (…) pictat în 1932, cunoscut drept ”annus mirabilis” (anul minunilor – trad) pentru Picasso.

Marie-Thérèse Walter e cunoscută drept “muza de aur” a lui Picasso, o sursă de inspirație importantă pentru artistul pe care l-a întâlnit în 1927 la Paris, în timp ce Picasso era căsătorit cu balerina ruso-ucraineană Olga Khokhlova. Aceeași Marie-Thérèse Walter a fost subiectul celebrei opere “Femme endormie” (1934), care urmează să fie scoasă la licitație la Christie’s, pentru o sumă estimată undeva între 25 și 35 de milioane de dolari. În 2021, Christie’s a vândut deja lucrarea “Femme assise près d’une fenêtre (Marie-Thérèse)” pentru 103 milioane de dolari.

Christie’s va oferi, de asemenea, un tablou al îndrăgitului Rothko, pictor modern american decedat în 1970, intitulat (Yellow, Orange, Yellow, Yellow, Light Orange)” din 1955, evaluat la “aproximativ 45 de milioane de dolari”, a declarat pentru AFP Emily Kaplan, șefa vânzărilor de artă din secolul al XX-lea.

În sfera impresionismului, o remarcabilă creație a lui Claude Monet, denumită “Le bassin aux nymphéas” (1917-1919), va fi scosă la licitație tot de către Christie’s, cu mențiunea că valoarea estimată nu a fost încă dezvăluită.

La casa de licitații rivală, Sotheby’s, lucrarea “Peupliers au bord de l’Epte, temps couvert” (1891) semnată de Monet, va fi scosă la vânzare pentru o sumă cuprinsă între 30 și 40 de milioane de dolari.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns