Vasile Bănescu, mesaj pentru IPS Teodosie: Biserica nu e o sectă formată din extremiști și ultrarigoriști

Via: rfi.ro

“Nu suntem trupa de asalt, ci „turma” simbolică a Marelui Păstor. Unii, ceva mai atletici spiritual, pot alerga, alții merg alert, dar mai și cad, alții doar la pas, căzând și ei, alții înaintează încet, șchiopătând, alții abia se urnesc. Aproape toți mai bombănesc.

(…) Biserica nu e batalion disciplinar, nu e o cazarmă prin care suntem fugăriți, muștruluiți, somați sau pedepsiți pentru a împlini orbește toanele cazone și razna la realitate ale cuiva.

În logica creștină, toți suntem slujitori ai celorlalți, deci fideli cuvintelor: „Cine vrea să fie între voi primul, să fie slujitorul vostru”.

(…) În comunitatea Bisericii adevăratele sfaturi duhovnicești se oferă personalizat în Taina Spovedaniei, nu în public, nu la grămadă și microfon. Pentru că în miezul creștinismului stă persoana unică și liberă, nu masa mustrată, manipulată sau incitată.

Clericii nu sunt gardienii unei închisori de maximă siguranță, conduși de generali sumbri ai unui Satrap ceresc care ne spionează obsesiv fiecare mișcare și ne sancționează sadic fiecare greșeală.

Exact această mincinoasă, absurdă viziune inspirată de diavol a dus de râpă, într-o mare parte a lumii, creștinătatea. Nu și creștinismul, desigur.”, a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române se va reuni în şedinţă pe data de 29 februarie, pentru a analiza cazul arhiepiscopului Tomisului care e acuzat de „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică”.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns