Citiți continuarea
Victoria Stoiciu: Suntem într-un moment foarte periculos, pentru că se încearcă construirea unui dușman și găsirea unor țapi ispășitori, care de fapt și pe fond nu fac decât să camufleze lipsa de soluții concrete ale celor care practică sau vin cu aceste liste, dar este foarte periculos pentru că este o incitare la ură împotriva unor persoane, grupuri de persoane, după niște criterii absolut arbitrare.
Ce înseamnă soroșist? Nu există așa ceva, este o etichetă care este echivalentul unei înjurături și care este pusă pe anumite persoane care nu convin politic, care în general au vederi mai liberale, sunt proeuropene și așa mai departe și se încearcă o demonizare a acestora și cred că este un lucru foarte periculos pentru noi, ca societate, că s-a ajuns în acest punct, la un nivel de violență, cel puțin verbală, în acest moment, nu știu, Doamne ferește, să fi fost și altfel, nu am auzit, dar e un nivel de violență verbală foarte ridicat și care cred că este periculos, pentru că e un butoi cu pulbere.
De ce tace PSD?
Realizator: Pe una dintre aceste liste se află și numele dvs., doamnă Victoria Stoiciu, acolo fiind vorba de așa-zișii soroșiști care au infestat PSD-ul, ca să-i citez pe cei care promovează această listă. Aveți vreo așteptare de la partid, vă doriți ca liderii PSD să vă ia apărarea?
Victoria Stoiciu: Nu mă aștept să mi se ia mie apărarea, personal, sunt un om care cred că pot să mă apăr și singură, dar cred că este necesar să avem o poziție care condamnă acest tip de comportament, mai ales atunci când există bănuiala că ar veni inclusiv dinspre persoane din interiorul partidului, pentru că este vorba, unu, de incitare la ură, doi, este o încercare de dezbinare a PSD, într-un moment extrem de sensibil pentru parcursul nostru ca țară (…). Atenție și la limbaj, cine infestează? Sunt niște creaturi non-umane, niște ființe subumane care infestează, gândaci. Nu mă aștept să fiu apărată, eu, personal, mă aștept să se ia poziție împotriva acestui tip de discurs al urii, care este periculos pentru noi ca partid și pentru noi ca societate mai ales.
”Nu am de gând să tac sau să-mi schimb opiniile”
Realizator: Cum vă simțiți, știind că numele dvs. se află pe o listă neagră, de indezirabili, care circulă pe rețelele de socializare și e promovată în prime time la o televiziune?
Victoria Stoiciu: Nu îmi este teamă, nu mă simt vulnerabilă. Nu pot să spun că este un sentiment plăcut, pentru că am avut parte de un adevărat linșaj mediatic și nu doar la cele două televiziuni care au circulat aceste liste, ci inclusiv pe pagina mea de pe Facebook am primit sute de comentarii cu amenințări, violență verbală, înjurături și așa mai departe, de nedescris.
Este evident că îmi provoacă un disconfort, dar nu-mi este frică, nu are de ce să-mi fie frică, nu am făcut absolut nimic de care să-mi fie rușine sau de care să mă tem, dar sunt foarte îngrijorată pentru nivelul de violență și de agresivitate la care s-a ajuns în spațiul public din România (.

