VIDEO Emir Kusturica, primit de Putin la Kremlin / Regizorul amintește de „banderiții” croați și laudă „dreptatea istorică” a președintelui...

Via: hotnews.ro

Președintele rus Vladimir Putin l-a primit marți seara la Kremlin pe regizorul sârb Emir Kusturica, care i-a cerut bani și a făcut o paralelă între războiul din Ucraina și cele din fosta Iugoslavie, relatează RBC și The Moscow Times.

Emir Kusturica a fost primit la Kremlin de Vladimir PutinFoto: Mikhail Metzel / AFP / Profimedia

Kusturica i-a povestit liderului de la Kremlin că are în plan să facă mai multe filme inspirate de romane clasice ale literaturii ruse și a cerut sprijinul Moscovei în acest sens.

„Am o idee… să fac un triptic rusesc, trei filme”, a spus el în timpul conversației, afirmând că acestea se vor baza pe scrieri ale lui Dostoievski, Gogol și Tolstoi. El a confirmat de asemenea că lucrează la un film despre un erborist care s-a călugărit, bazat pe romanul „Laur” al lui Evgheni Vodolazkin, a cărui acțiune are loc în Rusia medievală.

Kusturica a spus că dacă Putin îl va sprijini să termine toate aceste filme, își va încheia cariera.

Putin met with director Emir Kusturica in the Kremlin yesterday.

Kusturica thanked Putin for his „personal historical justice” and told him that „the Banderovites kicked 230,000 Serbs out of Croatia”. pic.twitter.com/Olfq7QD44I

— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) April 3, 2024

Regizorul sârb a vorbit la Kremlin despre „banderiții” croați

Înainte de a-și prezenta proiectele, Kusturica i-a mulțumit președintelui rus pentru „dreptatea sa istorică personală”, despre care a subliniat că i-a caracterizat „întotdeauna” pe slavi.

„Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este o zbatere pentru noi. Noi, care am văzut ce s-a întâmplat cu acești ‘banderiți’ în Croația, când au expulzat 230.000 de sârbi… Cred că această analogie este foarte importantă pentru toată lumea”, a spus regizorul sârb.

„Banderiți” este un termen folosit de propaganda rusă pentru a-i descrie pe ucraineni drept ultranaționaliști care sunt inspirați de controversatul Stepan Bandera.

Putin i-a răspuns că evaluarea sa cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina coincide cu propria viziune asupra situației și l-a asigurat de sprijinul său pentru realizarea filmelor.

Cu toate acestea, Putin i-a transmis că „este prea devreme să vorbim despre retragerea din carieră”.

„Ați făcut atât de multe până astăzi și, mi se pare, nu veți face mai puține” pe viitor, i-a spus Putin.

Emir Kusturica afirmă că vrea să devină un regizor rus

The Moscow Times amintește că, anterior, regizorul sârb a susținut public invadarea Ucrainei de către Rusia, afirmând că a fost o măsură forțată de „agresiunea vestică”, al cărei scop este „de a șterge rușii de pe fața pământului”.

„Acesta este un război al populației de limbă rusă din Donbas, Lugansk și Crimeea, care nu a vrut să rămână cu Ucraina, care îi este ostilă. Și Rusia în februarie a acestui an a vrut practic să oprească tragedia pe care Kievul o continuă de opt ani, sau mai bine zis din 2014. Mai mult, aceasta nu a fost o decizie ucraineană, ci una americană.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns