VIDEO Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Șoseaua ar putea fi redeschisă mai devreme decât de obicei

Via: hotnews.ro

Drumarii au început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care ar putea fi redeschis circulaţiei „cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie”, a anunţat miercuri Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Braşov.

Zapada pe TransfagarasanFoto: Cristian Duminecioiu | Dreamstime.com

„Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în siguranţă. Având în vedere că în acest an avem mai puţină zăpadă faţă de alţi ani, estimăm că vom putea deschide acest drum spectaculos cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie”, spun reprezentanţii DRDP Braşov.

În conformitate cu normativele în vigoare, circulația pe toată lungimea DN7C – Transfăgărășan se deschide în data de 1 iulie. Până atunci, circulația pe tronsonul cuprins între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș) este interzisă și extrem de periculoasă din cauza căderilor de pietre și a avalanșelor, spun autoritățile. Cei care doresc să viziteze până atunci zona Bâlea Lac pot circula cu mașina până la Bâlea Cascadă și de acolo pot folosi telecabina. (Foto: Dreamstime.com)

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns