VIDEO Momentul în care Prințul Paul a fost ridicat dintr-un resort din Malta / Decizia luată luni de instanța din...

Via: hotnews.ro

Paul Phillipe al României a fost localizat într-un resort din Malta în urma informaţiilor transmise de poliţiştii români, el fiind împreună cu soţia sa, şi nu a opus rezistenţă în momentul capturării, a declarat, luni, șeful Poliţiei Române, Benone-Marian Matei. Luni, o instanță din Malta a decis arestarea preventivă a autointitulatului Prinț Paul, până în 9 mai.

Printul Paul Lambrino si Printesa LiaFoto: Agerpres

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat, luni după-amiază, că instanța din Malta a decis astăzi arestarea preventivă a lui Paul de România, până în 9 mai.

Conform acesteia, solicitarea acestuia, de a fi eliberat pe cauțiune, a fost respinsă, decizie care poate fi însă contestată.

„După cum știți, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul Ferma Băneasa. Ministerul Justiției va continua demersurile și va depune eforturi pentru ca prințul Paul să-și execute pedeapsa în România, așa cum procedează cu orice fugar al statului român. (…)Vom furniza toate documentele și informațiile necesare pentru ca instanța din Malta să accepte predarea fugarului”, a scris Gorghiu pe Facebook.

Poliția Română, noi date despre prinderea lui Paul de România

Autoritățile române încearcă de peste trei ani să îl aducă în țară pe Paul Philippe al României, condamnat definitiv, în decembrie 2020, la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. Duminică, acesta a fost ridicat dintr-un resort de lux din Malta, unde era în vacanță.

Ziarul de Iași a publicat imagini cu momentul în care Paul Philippe a fost prins într-un resort din Malta:

Luni, Poliția Română a venit cu noi date despre capturarea acestuia.

„A avut loc un schimb de informaţii cu Poliţia din Malta. În urma informaţiilor transmise de poliţiştii români, persoana de care aţi menţionat a fost localizată într-un resort. Ulterior, a fost reţinut şi urmează să fie sesizată instanţa din Malta. Poliţia Română l-a localizat şi a transmis în timp real informaţii colegilor din Malta”, a declarat șeful Poliției Române, într-o conferință de presă.

Conform acestuia, în momentul în care a fost ridicat de Poliția din Malta, Paul Phillipe al României era împreună cu soția sa și nu a opus rezistenţă.

El a fost reținut de Poliția din Malta, iar instanța urmează să decidă dacă și când va fi adus în România.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Bogdan Despescu a susținut, răspunzând unor întrebări, că Poliția „și-a atins obiectivul” în momentul în care l-a prins pe Paul Philippe al României: „Poliţia Română, aşa cum a spus domnul inspector general, a furnizat date cu privire la posibila prezenţă a persoanei în cauză într-un resort. Haideţi să nu intrăm în zona de activităţi specifice, pentru că ţine de munca noastră şi munca noastră, să ştiţi, că nu este uşoară, şi de fiecare dată sunt colegi care lucrează 24 din 24 pentru a ajunge la obiectiv.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns