VIDEO Zeci de manifestanți pro-palestinieni arestați la Universitatea Columbia, epicentrul protestelor din campusurile SUA

Via: hotnews.ro

Poliția newyorkeză a efectuat marți târziu un raid la Universitatea Columbia, pentru a aresta mai mulți manifestanți pro-palestinieni care ocupaseră o clădire academică, și pentru a dezmembra o tabără de protest pe care școala încercase fără succes să o desființeze timp de aproape două săptămâni, scrie Reuters.

Raid al poliției la Universitatea Columbia Foto: John Garry / MEGA / The Mega Agency / Profimedia

În trei ore, campusul a fost curățat de protestatari, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, adăugând că au fost efectuate „zeci” de arestări.

La scurt timp, președinta Universității, Minouche Shafik, a publicat o scrisoare în care a cerut poliției să rămână în campus cel puțin până la 17 mai – două zile după absolvire – „pentru a menține ordinea și a se asigura că taberele nu sunt restabilite”.

Raidul a presupus un efort semnificativ. Numeroși polițiști au năvălit în campus – o parte urcând spre Hamilton Hall, o clădire academică ocupată de protestatari încă de marți.

Polițiștii au intrat pe o fereastră de la etajul al doilea, folosind un vehicul echipat cu o scară.

În tot acest timp, studenții care se aflau în afara sălii au huiduit poliția cu strigăte de „Rușine, rușine!”.

Ulterior, polițiștii au fost văzuți urcând zeci de persoane arestate într-un autobuz, fiecare cu mâinile legate la spate. „Palestina liberă, liberă, liberă, liberă”, scandau în acest timp protestatarii, în fața clădirii.

„Columbia va fi mândră de acești studenți peste cinci ani”, a declarat Sweda Polat, una dintre studentele care reprezintă Columbia University Apartheid Divest, coaliția de grupuri studențești care a organizat protestele.

Ea a declarat că studenții nu reprezintă un pericol și a cerut poliției să se retragă, vorbind în timp ce ofițerii îi strigau ei și altora să părăsească campusul.

Raidul de la Universitatea Columbia a venit la o zi după ce poliția a arestat zeci de protestatari la Universitatea Texas din Austin.

Ce vor protestatarii

Protestatarii au cerut trei lucruri conducerii Universității Columbia: să nu mai investească în companii care au legături cu Israelul sau operează în Israel, o mai mare transparență în finanțele universității și amnistie pentru studenții și profesorii sancționați disciplinar din cauza protestelor.

Președinta Shafik a declarat săptămâna aceasta că Universitatea nu va renunța la investiții. În schimb, s-a oferit să investească în sănătate și educație în Gaza și să facă mai transparente participațiile Columbia.

În scrisoarea sa publică de marți, Shafik a declarat că protestatarii care au ocupat Hamilton Hall au vandalizat proprietatea universității și au încălcat proprietatea publică, iar protestatarii din tabără au fost suspendați pentru încălcarea proprietății publice.

Anterior, universitatea a avertizat că studenții care participă la ocuparea Hamilton Hall riscă să fie exmatriculați.

Ocupația a început peste noapte, când protestatarii au spart geamuri, au pătruns în interior și au desfășurat un banner pe care scria „Hind’s Hall”, spunând că redenumesc clădirea în cinstea unui copil palestinian în vârstă de 6 ani ucis în Gaza de către armata israeliană.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns