Vlad Gheorghe: Dacă Elena Lasconi candida ca independentă, ar fi avut șanse uriașe

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Vlad Gheorghe spune că ”USR are aceleași probleme ca atunci când am plecat, ba chiar multe mai mari. Este aceeași gașcă conducătoare, în sensul că nici acum nu știm ce s-a întâmplat cu milioane și milioane de euro din subvenția de la stat, asta-i altă problemă, cu transparența”.

Pentru a afișa acest conținut Facebook, trebuie sa autorizați cookie-urile de măsurare a audienței și publicității.

AcceptațiGestionarea opțiunilor mele

El afirmă că ”este o gașcă conducătoare acolo, în USR, care duce USR-ul într-o direcție total-total greșită, iar USR-ul de astăzi în afară de brand, de denumirea în sine, nu mai are absolut nici o legătură cu ceea ce a fost și cu ceea ce a vrut să fie USR-ul”.

Fostul eurodeputat crede că ”dacă Elena Lasconi astăzi ar fi fost candidat independent, ar fi avut șanse uriașe la Președinția României, mult mai mari decât șansele pe care le are cu brandul USR în spate, pentru că o trage în jos și știm cu toții că de fapt clasa conducătoare din partid nu o dorește pe Elena Lasconi în nici un caz președinte”.

Ce-și propune partidul DREPT?

Vlad Gheorghe explică de ce a protestat partidul DREPT în week-end, în fața BEC: ”Am avut un protest, pentru că este a doua oară când partidul DREPT este scos din secțiile de vot, în sensul că în mod abuziv, în frunte cu faimosul Toni Greblă, patronul de la AEP (…), ne scoate a doua oară reprezentanții din secții, în mod abuziv, într-o încercare disperată de a nu avea alți observatori în secțiile de vot, în afară de cei de la partidele clasice”.

Fostul europarlamentar spune care este miza partidului DREPT la alegeri: ”Prima miză este să ne asigurăm că alegerile vor fi corecte. Noi vrem să avem 20.000 de români, de cetățeni, în secțiile de vot, reprezentanți la masă, acolo unde se numără aceste voturi, sunt niște oameni pe care vrem pur și simplu să-i aducem, cetățeni obișnuiți, nu trebuie să fie membri, nu trebuie să aibă legătură cu partidele clasice, noi îi recrutăm din mediul online, din zonele de susținători de pe social media, ca românii să-și păzească votul”.

Vlad Gheorghe precizează că ”partidul DREPT este o platformă. În România, independenții nu se pot alia, este interzis prin lege să te aliezi, dacă ești independent. Eu am fost candidat independent, mai sunt o grămadă de colegi care au candidat ca independenți la alegerile locale. Noi am găsit această variantă, dacă legea nu ne lasă să ne aliem ca independenți, facem o platformă. Din punct de vedere juridic, DREPT este un partid. De facto, DREPT este o platformă, unde se strâng mai mulți independenți și partide locale, pentru a putea candida la alegerile parlamentare”.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns