Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei (ONU)

Via: rfi.ro

Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 22 decembrie 2015, o rezoluţie privind stabilirea unei zile internaţionale dedicate recunoaşterii rolului important al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei. ​Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei a fost marcată pentru prima dată la 11 februarie 2016, la sediul central din New York al ONU.

Adunarea Generală a ONU a decis să proclame ziua de 11 februarie Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei, venind astfel în întâmpinarea eforturilor Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Departamentului ONU pentru Egalitatea de Gen şi Emanciparea Femeilor (UN-Women), Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) şi a altor organizaţii pentru a încuraja şi sprijini accesul şi participarea fetelor şi femeilor la educaţia în ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică, la activităţi de formare şi cercetare la toate nivelurile.

Conform https://www.un.org/en/, tema din 2024 va fi “Women in Science Leadership: O nouă eră pentru durabilitate şi abordarea unora dintre cele mai mari provocări ale Agendei pentru Dezvoltare Durabilă” – de la îmbunătăţirea sănătăţii până la combaterea schimbărilor climatice. Această zi reprezintă un memento că femeile şi fetele joacă un rol esenţial în comunităţile ştiinţifice şi tehnologice şi că participarea lor ar trebui consolidată. Deşi domeniile Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie şi Matematică (STEM) sunt considerate pe scară largă drept esenţiale pentru economiile naţionale, până acum majoritatea ţărilor, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, nu au atins egalitatea de gen în STEM.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns