Reforma administrativ-teritorială, susținută de peste jumătate dintre români| Ar trebui făcută în 2025 (Interviu)

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

56.1% dintre români cred că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România, în timp ce 39.4% sunt de părerea contrarie, iar 4.5% nu ştiu sau nu răspund.

Cred că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România în special: persoanele cu un nivel de educaţie mai ridicat, gulerele albe, cei cu un venit mai ridicat şi locuitorii din Bucureşti. Sunt de părerea contrarie mai ales: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie primară şi cei inactivi potenţial activi.

Faptul că exista la nivelul publicului această perceptie, că avem o problemă cu împărțirea adminsitrativ- teritoriala, este o veste bună, spune la RFI Cristian Grosu, directorul portalului CursDeGuvernare.

Reporter: Cum putem interpreta aceste date?

Cristian Grosu: În primul rând, faptul că la nivelul publicului există percepția că avem o problemă cu împărțirea administrativă e o veste bună. Ăsta este un subiect pe care nu toată lumea îl abordează. Dincolo și în spatele acestei percepții a publicului stau niște cifre care sunt sau ar trebui să fie înspăimântătoare pentru orice politician sau administrator de țară care se uită cu responsabilitate la bugete. În acest moment din cele 2.862 de comune 714 comune, adică 25% dintre ele, nu reușesc să adune venituri nici măcar să își plătească salariile celor din primărie, adică administrației locale. O primărie sau o unitate administrativă care nu e în stare să își plătească nici salariile nu merită să existe. Nu mai are nicio rațiune din niciun punct de vedere să existe.

Reporter: De ce s-a ajuns în această situație?

Cristian Grosu: S-a ajuns în situația asta pentru că partidelor politice mainstream le convine ca România să nu fie împărțită în unități administrative, ci practic, în circumscripții electorale. De aia sunt păstrate aceste comune. Ele nu mai funcționează ca administrații. Când nu ai bani să îți plătești primarul înseamnă că nu mai poți funcționa. Dar ele sunt folosite, practic, ca circumscripții electorale.

Reporter: Deduc de aici că doar politicienii au de câștigat că nu se face această reformă administrativ-teritorială.

Cristian Grosu: Evident, numai politicienii și mai ales politicienii partidelor mainstream. Toți ceilalți, la nivel de comună au o capacitate mult mai mică de penetrare. Mai e un lucru foarte important. Noi am scris chiar astăzi o analiză pe CursDeGuvernare.ro. Nu doar financiar unele comune nu se susțin, dar nu se susțin nici măcar legal. Acum legea spune că pentru a înființa o comună entitatea respectivă trebuie să aibă 1.500 de locuitori. Sunt spre 500 de comune care nu au nici măcar numărul de locuitori pe care îl cere legea. Nimeni nu vrea să se bage pentru că asta ar tulbura apele tocmai în mașina de produs voturi. Aceste primării nu fac altceva decât să producă voturi.

Reporter: Să ne întoarcem la sondaj. Ar fi o conjunctură mai bună acum pentru reforma administrativă în contextul în care se discută de cel puțin 10 ani acest subiect?

Cristian Grosu: Anul ăsta nu se va mișca nici măcar un deget.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns