Dan Barna la RFI: Delegația română din Renew nu l-ar vota comisar pe Iohannis
Dan Barna consideră varianta Klaus Iohannis comisar european cea mai proastă dintre soluții: ”Nici nu știu ce metaforă să folosesc. În termeni simpli, vreau
Dan Barna consideră varianta Klaus Iohannis comisar european cea mai proastă dintre soluții: ”Nici nu știu ce metaforă să folosesc. În termeni simpli, vreau
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost evacuată acum câteva zile din plenul Parlamentului European, după ce a făcut scandal, a țipat, și-a pus botniță și
Vlad Gheorghe spune că retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială ”era un anunț așteptat în sine, era ceva ce-i cerea toată lumea, după
Președintele Joe Biden a anunțat că se retrage din cursa prezidențială americană. Asta după toate semnele de întrebare legate de starea sa de sănătate
Eric Coquerel, de la formațiunea Franța Nesupusă, de extremă stânga, a devenit președintele comisiei de Finanțe. Este comisia care, așa cum o cere regulamentul
Vasile Dîncu spune că atitudinea Dianei Șoșoacă nu-și are locul în Parlamentul European: ”A fost un moment rușinos pentru România, pentru toți de acolo
Vasile Dîncu nu crede în scenariul Klaus Iohannis comisar european: ”Nu cred că este posibil acest scenariu, din mai multe perspective. În primul rând,
Yaël Braun-Pivet a fost aleasă în urma unui vot crucial căci el, cel mai probabil, va da culoarea politică a viitorului guvern. În acest
Gheorghe Falcă spune că Diana Șoșoacă este izolată în Parlamentul European: ”Ea stă în penultimul rând, este izolată din punct de vedere al grupurilor
Ursula von der Leyen speră să fie realeasă joi de Parlamentul European la șefia CE. Teoretic, există o majoritate în favoarea sa, însă unii
Designed using Magazine Hoot. Powered by WordPress.