ANPC: TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni
”În contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania TAROM, pe data de 8.07.2024, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
”În contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania TAROM, pe data de 8.07.2024, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Două persoane trec în grabă printr-o ușă deschisă într-un gard palisadat, în spatele căruia se află o vegetație verde luxuriantă. Cuplul în vârstă ia
Dacă la prima vedere este vorba de o problemă de sănătate publică, este vorba și de un aspect politic: autoritățile Republicii Islamice consideră
Compania TAROM anunţă anularea a zece curse din data de 8 iulie 2024, din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor.
”În conformitate
Directoarea executivă a asociației World Vision România, Mihaela Nabăr, spune la RFI, după rezultatele de la Evaluarea Națională, că ”de multă vreme, ne uităm
Vasile Bănescu spune că „în acest context, începând cu data de 5 iulie, funcția de coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei va reveni
Până la Richard Nixon, unul dintre cei cinci anti-eroi prezidențiali ai cărții invitatului nostru, transgresorii spiritului constituțional, cei care s-au apropiat periculos de limitele
Potrivit Declic, în prezent, șoferii fie acceptă să fie testați cu aparatele rapide antidrog, unde un test din două pozitive este fals pozitiv, fie
Cum recunoaștem bullying-ul în cazul unor copii de grădiniță, care au între trei și șase ani?
Cristina Adam este manager de proiect la Salvați
Utilizând datele puse la dispoziție de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), oamenii de știință au ținut sub observație tendințele consumului de alcool în UE,
Designed using Magazine Hoot. Powered by WordPress.