Cei 41 de români evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în țară. Primul avion militar trimis să-i aducă s-a defectat

Via: rfi.ro

Cetăţenii români şi membrii de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 9 noiembrie, fiind preluaţi ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în R.A. Egipt, potrivit News.ro.

O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoţit până la Cairo.

Aeronava militară care trebuia să îi aducă la Bucureşti s-a defectat, fiind necesară trimiterea unei alte aeronave care să ducă piesa necesară remedierii problemei apărute.

MApN a precizat sâmbătă după-amiază că echipa tehnică de la bordul aeronavei C-130 Hercules de la Cairo nu a reuşit procurarea pe plan local a piesei de schimb pentru remedierea defecţiunii raportate, astfel încât o aeronavă C-27J Spartan a decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Cairo, pentru a transporta materialele necesare.

MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români şi membri de familie aflaţi în Fâşia Gaza, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.

„În prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren”, a precizat instituţia.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns