Comisia de specialitate din SUA își aprinde singură „paie pe cap” aprobând fonduri de investiții în bitcoin

Via: rfi.ro

Comisia pentru valori mobiliare și burse din Statele Unite ale Americii (SEC) a aprobat ieri mai multe fonduri tranzacționate pe piață care se bazează pe investiții în bitcoin. În opinia multor analiști, această recunoaștere, chiar și indirectă, a monedei virtuale este un moment istoric. Unii cred că într-un sens pozitiv, alții, dimpotrivă, văd un dezastru în decizia celui mai important organism de reglementare a valorilor mobiliare.

Practic, SEC a aprobat așa-numitele ETF-uri, adică fonduri de investiții care sunt concentrate pe moneda bitcoin, în acest caz. Aprobarea dată de Comisia pentru valori mobiliare este aproape ca o telenovelă, în sensul că SEC a refuzat de mai multe ori în ultimii ani să dea undă verde fondurilor de investiții axate pe bitcoin, dar totul s-a transformat într-o luptă juridică. Astfel, în luna august 2023 o curte de apel federală a decis că hotărârea SEC de a respinge aprobarea ETF-urilor a fost „arbitrară și capricioasă”.

Iată cum, ieri, SEC a ținut cont de decizia justiției americane și nu de precedentele sale hotărâri și a acceptat listarea la Bursă a fondurilor de investiții în bitcoin. Și pentru ca totul să fie și mai ciudat cu 24 de ore înainte de luarea deciziei de către Comisia de valori mobiliare hackerii au capturat contul de X al instituției și au anunțat că a fost aprobată listarea ETF-urilor în bitcoin. Lucru fals la acea oră, dar care a mișcat foarte rapid cotația monedei virtuale. Astfel că atunci când decizia reală s-a anunțat piața bitcoin inclusese deja vestea în tranzacțiile precipitate realizate ca urmare a știrii false.

O decizie greu de înțeles

Dar, dincolo de atacurile hackerilor și de mișcările pieței bitcoin rămâne decizia Comisiei de valori mobiliare și burse. Taberele sunt împărțite. Suporterii bitcoin cred că s-a făcut prima breșă în recunoașterea oficială a monedei virtuale. Ei cred că de acum s-a deschis drumul către intrarea în legalitate a bitcoin, ceea ce înseamnă că moneda virtuală obține un fel de certificat de respectabilitate. De aici până la investiții noi în bitcoin, investiții care să aducă o creștere a valorii, nu mai este decât un pas. Desigur, acesta este visul frumos al celor care au deja expunere pe bitcoin și nu le rămâne decât să spere că va urma o perioadă în care moneda digitală va crește precum Făt-Frumos.

Nu se va întâmpla neapărat în felul acesta. Pentru că toate viciile și întâmplările nefericite, din ultimii ani, care au însoțit bitcoin nu se uită atât de ușor. Reținerile față de moneda digitală vor persista. În mod normal, nimeni nu ar trebui să piardă din vedere că bitcoin este folosit pentru spălare de bani sau pentru activități infracționale. De altfel, SEC a refuzat timp de aproape 10 ani să recunoască produsele financiare legate de bitcoin considerând că criptomoneda este susceptibilă de manipulare și fraudă. După un deceniu, Comisia de valori mobiliare uită de toate reținerile pe care le-a avut și oferă respectabilitate monedei virtuale și o cale pentru a intra într-o zonă de legalitate.

Pentru unii analiști decizia este de neînțeles.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns