Cum comunică SUA cu Iranul, deși nu au relații diplomatice: Cu ajutorul unei „puteri protectoare” care îndeplinește acest rol din...

Via: hotnews.ro

Washingtonul și Teheranul nu au relații diplomatice, dar cele două capitale pot continua să vorbească între ele datorită bunăvoinței Elveției, notează France Presse, subliniind că rolul de „facilitator” al Confederației Elvețiene este deosebit de valoros în momentele de maximă tensiune.

SUA și Iranul nu au relații diplomaticeFoto: Donfiore | Dreamstime.com

De exemplu, potrivit unui oficial american, a existat „o serie de comunicări directe retransmise de Elveția” între Statele Unite și Iran înainte de atacul fără precedent al câtorva sute de drone și rachete iraniene împotriva Israelului.

Șeful forțelor armate iraniene, generalul Mohammad Bagheri, a fost mai explicit cu privire la conținutul schimburilor de mesaje, el spunând că Statele Unite au fost avertizate „că, dacă vor coopera cu Israelul în următoarele acțiuni posibile, bazele lor nu vor fi în siguranță”.

Mesajul a fost transmis prin intermediul ambasadei elvețiene.

La Berna, Departamentul federal elvețian al afacerilor externe (DFAE) a declarat luni pentru AFP că „nu comentează activitățile legate de mandatele sale de putere protectoare”.

O „putere protectoare” care îndeplinește acest rol din 1980

Elveția a reprezentat interesele americane în Iran încă de la luarea de ostatici de la ambasada SUA din Teheran în 1980, amintește DFAE pe site-ul său. În calitate de „putere protectoare”, aceasta permite celor două țări să mențină un minim de relații diplomatice și consulare.

Pe plan diplomatic, „Elveția își poate oferi ea însăși serviciile de `facilitator` sau își poate asuma acest rol la solicitarea țărilor respective, cu condiția ca toate părțile să fie de acord”, explică DFAE.

În conformitate cu tradiția sa de a oferi bune oficii, Elveția joacă, de asemenea, un rol de mediator.

De exemplu, ea a contribuit în mai multe rânduri la schimburile de prizonieri între Iran și Statele Unite. Interesele Iranului în Statele Unite sunt reprezentate de Pakistan.

Pe lângă comunicările dintre cele două state, Secția de interese externe a ambasadei elvețiene de la Teheran se ocupă de toate afacerile consulare americane în Iran (cereri de pașapoarte, schimbări de stare civilă și protecție consulară pentru cetățenii americani).

Elveția și-a asumat pentru prima dată rolul de putere protectoare atunci când a reprezentat interesele Regatului Bavariei și ale Marelui Ducat de Baden în Franța în timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871, subliniază ministerul.

De asemenea, a exercitat mandate de putere protectoare în timpul Primului Război Mondial și „a apărut, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca putere protectoare prin excelență datorită neutralității sale”, subliniază DFAE. În acea perioadă, Berna a reprezentat interesele a 35 de state, printre care unele dintre marile puteri aflate în război, prin intermediul a peste 200 de mandate punctuale.

foto articol: © Donfiore | Dreamstime.com

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns