Conform experienței istorice a țării, dacă statul rus există în actuala lui formă, el nu se va implica în negocieri oneste, nici nu va semna cu bună credință un acord de pace, scrie Politico.
Vladimir PutinFoto: Gavriil Grigorov / AP / Profimedia
Se poate afirma fără teamă de a greși că poporul ucrainean și conducătorii lui își doresc o pace durabilă cu Rusia, în mai mare măsură chiar decât Occidentul și alte țări din lume. Atunci, de ce nu este Kievul primul care să se implice în explorarea unui compromis cu Moscova?
Adevărul este că actualul război al Rusiei împotriva Ucrainei nu este unul care să poată fi oprit ușor prin negocieri. El se încadrează într-un vechi tipar istoric al comportamentului Rusiei, parte a unei patologii mai ample care face neviabilă o pace stabilă – ori cel puțin îi determină să creadă acest lucru pe cei mai mulți ucraineni și alții din Europa Centrală.
Atacul actual nu este nici primul asalt al Moscovei asupra națiunii ucrainene și nici unica operațiune expansionistă în curs a Kremlinului în interiorul fostului imperiu al Rusiei.
Lecții de neuitat din trecutul Ucrainei, dar și din istoria și prezentul vecinilor ei, i-au învățat pe ucraineni că în Moscova nu se poate avea încredere. Și, conform experienței lor și analizei lor comparative, dacă statul rus există în actuala lui formă, el nu se va implica în negocieri oneste, nici nu va semna cu bună credință un acord de pace.
Mai simplu spus, tradiția imperială a statului rus este mult prea puternică pentru a permite încheierea unui acord consistent și de durată. În realitate, impulsul expansionist vechi de secole încastrat în perspectiva strategică a Moscovei ar putea supraviețui chiar și unei transformări democratice a regimului politic al țării – așa cum s-a întâmplat și după Prima Republică Rusă (februarie-octombrie 1917) și după A Doua Republică Rusă (1991-1999).
Acesta e motivul pentru care, spre deosebire de mulți observatori din exterior, cei mai mulți politicieni, experți și diplomați din Ucraina și Europa Centrală văd războiul ruso-ucrainean de astăzi nu numai – și nu în măsură așa mare – ca pe un rezultat al obsesiilor lui Vladimir Putin. Ei îl percep în schimb ca pe cea mai recentă materializare a unui șir de cuceriri militare convenționale și hibride inițiate de Rusia de-a lungul veacurilor. Cei care au fost supuși de diversele imperii rusești – moscovit, țarist, sovietic și post-sovietic – au experimentat cu toții un expansionism similar. Iar actuala agresiune nu e decât cea mai nouă manifestare a acestuia.
Mulți observatori au fost uluiți în februarie 2022 de afirmația lui Putin cum că invazia fățișă a Moscovei în Ucraina – cu președintele ei evreu – ar fi fost justificată de îngrijorările „anti-fasciste” ale Rusiei. Din contră, mulți oameni din Europa Centrală erau familiarizați cu acest gen de acuzații din partea Moscovei, cum că elitele, guvernele ori conducătorii lor ar fi fasciști.
De pildă, cu 30 de ani înaintea actualei invazii din Ucraina, Armata a 14-a a Rusiei a intervenit militar într-un conflict intern al Moldovei.