Două persoane decedate, școli închise, zeci de localități fără curent din cauza ninsorii, în R.Moldova

Via: rfi.ro

Vremea rea a afectat cel mai mult centrul și sudul țării. În dimineața zilei de luni, două persoane decedate au fost găsite de un trecător într-o mașină înzăpezită în raionul Căușeni, din sud-estul R.Moldova. Mașina ar fi derapat de pe traseu și a rămas blocată în nămeți. Trecătorul ar fi alertat imediat poliția și a solicitat intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire medicii nu au putut să ajungă la fața locului din cauza zăpezii, satul Coșcalia fiind izolat din seara zilei de duminică, scrie Studio-L Căușeni. O versiune preliminară ar fi faptul că victimele s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat în habitaclul vehiculului.

După tragedia de la Căușeni, Partidul Socialiștilor a cerut demisia ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, și al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexandru Oprea. Socialiștii susțin că autoritățile nu au reușit să asigure ”o pregătire adecvată pentru ninsori”. ”Doi oameni au murit, zeci au fost răniți, afectați de ger și alte forme de vătămare. Considerăm că tragedia, rezultată din pregătirea insuficientă și eșecul în organizarea curățării drumurilor este o dovadă clară a ineficienței acțiunilor ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale”, afirmă Partidul Socialiștilor.

Trebuie spus totuși că, salvatorii și pompierii din Republica Moldova au intervenit în aproape 200 situații de urgență. În mare parte, misiunile salvatorilor și pompierilor au fost concentrate pentru deblocarea mijloacelor de transport înzăpezite în urma condițiilor meteo nefavorabile – peste 300 au fost tractate de salvatori de pe trasee din Cahul, Căușeni, Basarabeasca, Leova, Dubăsari și Ialoveni, iar 774 de persoane au fost ajutate să fie în siguranță.

De asemenea, intervenția angajaților IGSU a fost necesară și pentru deblocare a 7 ambulanțe în care se aflau 20 de persoane, dar și 8 autobuze cu 99 de oameni. Totodată salvatorii au întreprins 4 misiuni pentru furnizorii de energie electrică, pentru ca aceștia să poată ajunge la locurile destinate și a restabili energia electrică. Luni, erau parțial deconectate de la curentul electric în jur de 100 de localități din 14 raioane.

În prezent, pe drumurile din țară se circulă în condiții de iarnă. Salvatorii îndeamnă cetățenii să evite deplasările fără necesitate. În condiții meteorologice nefavorabile autovehiculele trebuie adaptate la condiții de iarnă și dotate cu pneuri corespunzătoare. ”În caz de deplasare urgentă, conducătorii auto trebuie să fie prudenți și să păstreze în portbagajul mașinii nisip, lopată și lanțuri, dar și să țină bateria telefonului încărcată. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112”.

Între timp, medicii specialiști de la Institutul de Medicină Urgentă au lucrat, ultimele 24 de ore, în regim de alertă, din cauza volumului mare de adresări. Astfel, au fost ajutați în jur de 200 de pacienți, cu 20 la sută mai mult decât într-o zi obișnuită de duminică. ”100 de pacienți s-au adresat cu leziuni traumatice ale aparatului locomotor și a scheletului. Toți pacienții au primit îngrijirile medicale necesare în cadrul Departamentului de Primiri Urgențe, iar 32 de persoane au fost spitalizate în secțiile de profil. De asemenea, medicii specialiști au acordat ajutor medical pentru 7 pacienți aduși din accidente rutiere.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns