Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), există șase milioane de refugiați ucraineni în Europa, un val fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial.
Cei mai mulți au crezut că vor rămâne doar câteva luni, dar bombardamentele, lipsa progreselor de pe front și conflictul interminabil fac tot mai puțin probabilă reinstalarea pe termen scurt.
La începutul lunii februarie, orașul portuar din care provin cele trei femei a suferit un alt atac care a aruncat în aer acoperișurile mai multor clădiri.
,,Am pornit de la zero”
,,Viitorul Ucrainei este atât de incert, încât nu văd o cale de ieșire într-un an sau doi”, spune Maryna Troshchenko, în vârstă de 43 de ani, cu o strângere de mână fermă și o privire hotărâtă, în timp ce ne arată fotografii ale pagubelor trimise de rudele care au rămas în țară.
După luni de zile în care s-au chinuit să găsească un loc unde să locuiască și în care CV-urile le-au fost respinse, cele trei s-au mutat în cele din urmă în propriul lor apartament datorită unui loc de muncă pe care mama l-a obținut într-un supermarket.
,,Am pornit de la zero”, de la raionul de panificație, înainte de a urca pe scara ierarhică până la ,,șefă de casierie”, povestește pentru AFP această fostă responsabilă de achiziții, divorțată, care nu vorbea o boabă de germană la sosirea sa în martie 2022.
Fiica sa, Katya, în vârstă de 17 ani, și-a terminat studiile ucrainene prin învățământ la distanță, în timp ce urma un liceu vienez, și se gândește la ,,Matura” (bacalaureatul austriac) în 2025.
Bunica, Iryna Simonova, în vârstă de 64 de ani, și-a făcut un cerc de prieteni prin intermediul voleiului, sportul ei preferat.
Chiar dacă îi dau lacrimile ori de câte ori vine vorba de Ucraina – a trebuit să o lase în urmă pe mama ei, numită cu afecțiune ,,Babusya Olga”, care, la 87 de ani, refuză să li se alăture.
,,Suntem fericite că am realizat atât de multe în doi ani”, rezumă Maryna. Și într-adevăr, se pare că cele trei femei au bifat toate căsuțele pentru o integrare exemplară…
,,Dilema așteptării”
La sediul organizației Diakonie, care oferă consiliere celor aproximativ 80.000 de refugiați ucraineni din Austria, a avut loc o schimbare radicală.
Refugiații intraseră în ,,dilema așteptării” – să se întoarcă acasă sau nu? – ,,nu știau cum să meargă mai departe”, explică Sarah Brandstetter, asistenta centrului.
,,Mulți au decis acum să rămână și încearcă să își construiască un viitor aici, în special pentru copiii lor”, spune ea.
Cu toate acestea, situația rămâne complicată pentru cele ai căror soți au rămas pe front. Acestea se luptă să găsească timp pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a învăța limba, potrivit voluntarilor care distribuie haine și jucării.
Adevărul este că, în viața reală de zi cu zi, valul inițial de solidaritate s-a epuizat…
Christoph Riedl, expert în probleme de migrație și integrare pentru Diakonie, observă, de asemenea, că povara devine grea pentru austriecii care au fost de acord să își pună temporar la dispoziție locuințele și care văd cum situația se prelungește.