„Incident de securitate” la granița Israel – Egipt, doi soldați au fost uciși

Via: hotnews.ro

Cel puțin două persoane au fost rănite sâmbătă într-un „incident de securitate” în jurul frontierei sudice a Israelului cu Egiptul, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, potrivit Reuters.

Granița Israel – EgiptFoto: Bruno Barbier / akg-images / Profimedia
„În această dimineață a avut loc un incident de securitate în zona diviziei regionale Paran, în care s-au înregistrat două victime”, a declarat Hagari, adăugând că armata investighează incidentul.

Radioul armatei israeliene a precizat că doi israelieni au fost împușcați în timp ce forțele de securitate acționau pentru a combate activitatea de contrabandă în zonă.
Granița dintre Israel și Egipt este în mare parte liniștită, însă există încercări frecvente de a trece droguri de contrabandă peste gardul înalt ridicat la graniță, notează Times of Israel.
În ultimii ani au avut loc mai multe incidente cu focuri de armă între contrabandiști și soldații israelieni.

De asemenea, armata egipteană trage frecvent asupra traficanților de droguri, precum și asupra grupurilor jihadiste din nordul deșertului Sinai, ceea ce duce uneori la focuri de armă transfrontaliere accidentale.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns