Tema montării repartitoarelor este însă controversată: sunt tabere pro și contra. Repartitoarele de căldură au avantajul că permit înregistrarea și evident plata căldurii consumate de către o gospodărie. Acest avantaj i-a atras pe români în urmă cu mai mulți ani, atunci când, fără a exista obligația legală, multe gospodării și-au montat aparatele de măsurat.
În timp, entuziasmul instalării repartitoarelor a scăzut mult. De ce? Pentru că au apărut o serie de probleme. Unele familii din dorința de a-și micșora nota de plată au închis pur și simplu căldura în camerele în care locuiau mai puțin sau chiar în întregul apartament. Rezultatul a fost unul dezastruos. Nu puține au fost cazurile în care a apărut fenomenul igrasiei în unele camere, care s-a extins și la vecinii de deasupra sau de la un etaj mai jos. În felul acesta, din dorința de reduce factura de plată a întreținerii s-a ajuns la degradarea propriului apartament, inclusiv locuințele unor vecini.
Rezultatul a fost că entuziasmul pentru instalarea repartitoarelor a scăzut destul de rapid. Mai ales că mulți români au ajuns la concluzia că factura plătită cu repartitoare este mai mare decât cea cu încălzire centralizată.
La fel s-a întâmplat și cu apometrele. Aparatele care măsoară consumul de apă au dus la un comportament aberant al locatarilor . Respectiv, unele familii și-au redus la maximum consumul, iar efectul s-a văzut la nivelul blocului, în sensul că au început să se înfunde conductele de scurgere a apei.
Și tocmai în momentul în care familiile care locuiesc în blocuri s-au lămurit referitor la apometre și repartitoare, au descoperit punctele lor forte și cele slabe, a apărut o lege care îi obligă pe cei care locuiesc în blocuri să își monteze repartitoare.
Este normală această prevedere care instituie obligativitatea? Unii vor spune că da, alții se vor opune. Cred că obligația montării de repartitoare este incorectă față de gospodării, este hazardată și nu ține cont de realitatea din blocurile marilor orașe.
Încercările de a reduce plățile în contul consumului de apă sau a celui de căldură și efectele lor asupra locuințelor pun, de fapt, sub semnul întrebării funcționarea sistemului centralizat de încălzire.
Pe de o parte, blocurile construite în perioada socialistă au fost gândite pentru un consum de apă și cădură în comun. Este complicat să încerci o facturare pe apartament, pentru că doar câteva familii, respectiv câteva locuințe, pot să deterioreze situația pentru multe apartamente din bloc. Blocurile construite înainte de anul 1989 au fost proiectate pentru a se aproviziona în comun cu apă caldă, apă rece sau căldură. A încerca acum să contorizezi și să calculezi consumul pentru fiecare locuință în parte nu înseamnă nimic altceva decât o distorsionare a modului de aprovizionare și de plată a utilităților.
Mult mai utilă ar fi o gândire la nivel de bloc sau de scară unde să se instaleze contoare care să arate consumul prin diferența dintre intrări și ieșiri. Este de înțeles dorința unei familii de a vrea să știe cât a consumat și cât are de plătit, dar acest tip de comportament nu este potrivit pentru blocurile vechi, comuniste.