Papa Francisc, apel pentru oprirea războiului Israel – Hamas

Via: rfi.ro

„Mă tot gândesc la situația gravă din Palestina și Israel, unde mulți oameni și-au pierdut viața. Pentru numele lui Dumnezeu, vă rog să încetați, să opriți luptele”, a spus Papa Francisc în fața mulțimii aflate în Piața Sfântul Petru, după rugăciunea săptămânală Angelus.

Suveranul pontif și-a reînnoit apelurile pentru încetarea ostilităților și pentru eliberarea ostaticilor luați de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie, concentrându-se asupra copiilor, despre care a spus că „trebuie să se întoarcă la familiile lor”.

„Să ne gândim la copii, la toți copiii implicați în acest război, la fel ca în Ucraina și în alte conflicte, viitorul lor este distrus”, a adăugat el.

Francisc a cerut deja crearea de coridoare umanitare și a spus că este nevoie de o soluție cu două state pentru a pune capăt războiului dintre Israel și Hamas.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns