Premierul Marcel Ciolacu învață economie la locul de muncă

Via: rfi.ro

Iritarea lui Marcel Ciolacu este ușor ridicolă și arată multă naivitate economică. Premierul se putea gândi că toate taxele, impozitele și contribuțiile mai mari pe care le-a impus guvernul vor rămâne fără efect? Nu se putea gândi prim-ministrul că o dată cu decizia guvernului de introducere a unei taxe pe cifra de afaceri, directorii băncilor, pentru că despre ei este vorba, în primă instanță, vor decide o majorare a comisioanelor care să le conserve parțial sau în totalitate veniturile și profiturile?

Premierul Marcel Ciolacu privește lucrurile destul de obtuz. În sensul că pune creșterea comisioanelor bancare pe seama reducerii plafonului de folosire a cash-ului. Este inexact. De fapt, Marcel Ciolacu ar trebui să facă legătura cu o altă decizie a guvernului și anume impunerea unei taxe de 2% din cifra de afaceri, pentru bănci, în plus față de plata impozitului pe profit. Cu această nouă taxă, arată un studiu al PwC România, băncile vor ajunge să plătească între 17% și 72% din profitul brut, în funcție de mărimea băncii.

Premierul ar trebui să vadă întregul tablou, adică nu doar posibilele beneficii pe care băncile le pot avea prin reducerea plafonului de plăți cash, ci și costurile certe pe care societățile bancare le vor înregistra ca urmare a introducerii taxei de 2% pe cifra de afaceri.

Bun venit în clubul celor care critică băncile, domnule Marcel Ciolacu! Pare că premierul abia acum află cum funcționează economia reală și că atunci când decizi o creștere de taxe sau impozite trebuie să te aștepți că plătitorii vor reacționa. Cum? Recuperând, la rândul lor, suprataxele de la clienți. Este o ecuație atât de simplă, încât chiar și un premier nu foarte priceput într-ale economiei o poate deduce.

Dacă managerii unei firme vor putea să își crească veniturile pentru a compensa introducerea unor taxe mai mari o vor face fără să clipească.

Este posibil ca șocul bancar să nu fie decât începutul. Adică, să urmeze și alte surprize neplăcute. Marile companii care vor plăti o taxă pe cifra de afaceri în loc de clasicul impozit pe profit de ce nu ar crește prețurile și tarifele pentru produsele lor? Microîntreprinderile care vor fi taxate în plus de ce nu și-ar scumpi mărfurile sau serviciile? Creșterile de prețuri se vor întâmpla, spre marea surpriză a premierului Ciolacu.

Desigur, anunțul atât de rapid al câtorva bănci privind creșterea comisioanelor ar putea să îi enerveze pe clienți. Băncile nu sunt foarte iubite, mai ales când cer înapoi banii pe care i-au împrumutat, și de aceea premierul speră să câștige simpatie în rândul unui anumit segment de public. În realitate, clienții ar trebui să înțeleagă că au intrat la mijloc, între guvern care vrea mai mulți bani la buget și bănci care vor să își conserve profitul. În această situație, clienții nu au altceva de făcut decât să plătească.

Premierul vrea să rezolve situația printr-o întâlnire cu reprezentanți ai statului, cu cei ai băncilor și cu lideri ai asociațiilor întreprinderilor mici și mijlocii. Ce ar putea să îi spună reprezentanții mediului de afaceri premierului cu ocazia acestei întâlniri? De exemplu, să îi transmită multe mulțumiri pentru că le-a crescut impozitele.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns