Plafonarea adaosului comercial la alimente va fi prelungită cu trei luni. “Pare a fi o măsură populistă”(Interviu)

Via: rfi.ro

Reporter: Cum arată datele după primele trei luni de când au fost plafonate prețurile? A fost atins efectul scontat?

Dragoș Cabat: Depinde pe cine întrebăm. Dacă întrebăm politicienii vor spune că a fost atins efectul scontat, că inflația se duce în jos de vreo două, trei luni. Dacă ne uităm pe datele statistice, rezultatul este mixt. Nu se vede ceva spectaculos. Inflația este pe un trend scăzător, dar ea este pe un trend scăzător peste tot în Europa și în lume. Și în primul rând se datorează scăderii prețurilor la combustibili și la alte lucruri, nu neapărat politicilor de la noi prin această plafonare a prețurilor alimentelor. Dacă îi întrebăm pe oamenii obișnuiți ei nu simt, atunci când se duc în supermarket, că ar fi scăzut prețurile la alimente, mai ales că această lege, aceste propuneri, au fost date oarecum cu dedicație pentru o grupă redusă de alimente alese. Și mulți dintre producători au ieftinit unele produse, dar au scumpit altele pentru ca per total să iasă tot pe acolo. Așadar, rezultatele sunt mixte și depinde mult pe cine întrebăm.

Reporter: Se simte în buzunarele oamenilor această plafonare, în economie? Ajută, într-adevăr, plafonarea sau pe cine ajută?

Dragoș Cabat: Ar trebui să ajute pentru că ea a fost gândită ca o măsură socială. Ar trebui să îi ajute pe românii de rând sau pe cei cu venituri mici să plătească mai puțin. Probabil că pe cei cu venituri foarte mici care au timp să se ducă în magazine și să se uite doar la acele produse mult mai ieftine și să le cumpere pe acelea, i-ar ajuta puțin. Dar oamenii cu venituri medii sau cu venituri mai mari, pur și simplu, nu au fost interesați de prețurile plafonate și au intrat și au cumpărat produsele pe care și le doreau fără să le aleagă, fără să le caute pe cele cu ieftinite. Măsura socială și-a atins într-o oarecare măsură ținta, dar în niciun caz nu cred că așa cum și-ar fi dorit executivul.

Reporter: Ministrul Agriculturii anunță că va fi extinsă lista produselor care vor avea adaos comercial plafonat, respectiv orez, bulion, margarină, drojdie, cozonac, varză murată. Cât de importante sunt noile produse trecute acum pe listă?

Dragoș Cabat: Par a fi produse de sezon pentru ca oamenii să poată să își pună murături și să le consume în perioada de dinainte și de după sărbători, după Crăciun, dar cu siguranță pare a fi o măsură populistă. Intrăm într-o perioadă preelectorală, electorală și se vor anunța multe astfel de măsuri așa-zis benefice alegătorilor sau populației cu venituri minime, dar care nu vor avea un impact economic extraordinar.

Reporter: Nu este o oarecare contradicție între acest anunț, că va fi prelungită măsura plafonării adaosului comercial și pachetul fiscal adoptat de Guvern, trecut de CCR?

Dragoș Cabat: Este oarecum o contradicție pentru că acest pachet fiscal va face tocmai ca o parte dintre prețuri să crească, inflația să nu mai scadă în lunile următoare și asta îi afecta pe toți consumatorii. Pe de altă parte, poți să spui că într-adevăr, îi va afecta pe toți consumatorii pentru că prețurile vor crește, dar pe cei cu veniturile cele mai mici îi și protejezi prin aceste măsuri.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns