Riscurile acordului dintre asociațiile transportatorilor și ASF privind RCA (interviu)

Via: rfi.ro

Aceste masuri, desi luate cu bună intenție, au in spate câteva pericole și nu este exclus să asistăm la noi falimente în piața de asigurări, spune la RFI expertul în asigurări Sergiu Costache:

“Tariful de referință este un tarif calculat de o entitate independentă, care ia în calcul datele din piață la nivelul ultimilor cinci ani. Din punctul meu de vedere, ca și cunoscător al acestei piețe, în acești cinci ani intră și anii în care au fost active pe piață City Insurance, Euroins, drept care, de fapt, cifrele acestea ar fi trebuit să fie mai mari. Ele sunt în momentul acesta mai mici, în mod artificial, dar tariful de referință e un tarif orientativ, la care asigurătorii ar face bine să vândă polițele de asigurare RCA pentru diverse clase de mașini, segmente, segmentări, cum spun ei”, spune realizatorul emisiunii “Ora de risc” de la RFI, Sergiu Costache.

Rep: Este sustenabil pentru companiile de asigurări implementarea unui astfel de tarif? Cum își pot recupera pierderea asiguratorii dacă prețurile vor fi mai mici?

Sergiu Costache: “Dacă prețurile sunt mai mici, nu vor fi bani suficienți ca să se plătească daunele și am putea să asistăm la noi falimente. Asta, pentru că toată istoria falimentelor din piața românească de asigurări Metropol Group AS, Astra, Carpatica, City Insurance, Euroins… au plecat de la același lucru: s-au vândut asigurări RCA ieftine, n-au fost bani să se plătească daunele și s-a intrat în faliment. Sigur, în unele cazuri a fost vorba și de și de fraudă, dar nu aș vrea să intru în partea asta de discuție. Prețurile mici duc în final, peste doi, trei, patru ani duc la faliment. “

Rep:Cei de la Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) spun că ministerele implicate se vor întâlni pentru a emite o lege în care polițele RCA să fie suspendate pe perioada în care un autovehicul este parcat din diferite motive. Ar putea fi aplicată cu succes o astfel de măsură în România?

Sergiu Costache :” Prevederea este bună și ar putea fi aplicată cu succes insă ea ascunde în spatele ei însă un pericol. Imaginați-vă că v-ați pus mașina în curte, în garaj, ați declarat că nu circulați cu ea și, de bună credință, nu doriți să circulați cu ea. Unul dintre copiii dumneavoastră sau o rudă apropiată sau poate un prieten ia cheia de la mașină, se urcă în mașină, pleacă cu ea și produce un accident. În acel moment, mașina nu este asigurată, iar proprietarul va trebui să plătească daunele, nu șoferul, ci proprietarul. Atunci, întrebarea mea este: dacă se suspendă plata RCA și se întâmplă o astfel de situație, cine plătește despăgubirea? În niciun caz companiile de asigurări, pentru că acel contract este suspendat. De asemenea, există posibilitatea apariției unor scurtcircuite la mașinile parcate, se produc incendii. Cine plătește? Daunele care apar în urma acestor incendii poate să ardă un garaj, poate să ardă o casă, poate să ardă un corp de clădire sau un bloc.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns