Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu delegația fermierilor și transportatorilor: Sunt lucruri pe care le putem face

Via: rfi.ro

„Am şi semnat o minută împreună cu reprezentanţii lor. Sunt lucruri pe care, urmare a acestor discuţii de aproximativ patru ore, le putem face şi pentru asta ne-am angajat. Alte chestiuni care nu ţin doar de Ministerul Transporturilor probabil că vor fi discutate. De exemplu, cu RCA-ul se merge la ASF, lucrurile care ţin de Ministerul Finanţelor am înţeles că vor fi discutate mâine (duminică – n. r.) de domnul ministru. (…) Să ştiţi că la majoritatea covârşitoare am văzut dorinţa de a găsi soluţii, de a rezolva aceste puncte, astfel încât lucrurile să se detensioneze. Deci, chiar ţin să fac această precizare, pentru că nu vreau să fie interpretată altcumva: lumea, cel puţin la Ministerul Transporturilor, şi din partea noastră am fost mai mulţi colegi, şi din partea protestatarilor, a căutat soluţii. Eu zic că pe ceea ce ne-am pus semnătura cu toţii putem să ducem la bun sfârşit”, a spus Grindeanu.

Acesta a mai afirmat că delegaţia transportatorilor şi fermierilor urmează să mai aibă întâlniri la Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe tema RCA, şi la Ministerul Finanţelor şi, dacă deznodământul va fi similar celui de la Ministerul Agriculturii, respectiv de la Ministerul Transporturilor, „lucrurile vor intra pe făgaşul normal”.

Înțelegerile dintre MTI și protestatari:

Conform unui comunicat al MTI, în urma întâlnirii, s-au stabilit următoarele şase puncte care, din perspectiva Ministerului Transporturilor pot fi implementate în termen de 30 de zile:

1. Stabilirea unor culoare dedicate la frontiere și în Portul Constanța care să permită doar tranzitarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene (cele din afara UE vor trece pe un flux separat);

2. Reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei, în cazul în care timpii petrecuți în așteptare pentru trecerea frontierei depășesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă;

3. Stabilirea unor limite, în conformitate cu legislația europeană și din alte state membre ale UE, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor la maximum 5%;

4. Stabilirea unor limite, în perioada campaniilor agricole, pentru autocamioanele care transportă cereale colectate din câmp către zonele de depozitare (distanțele se mențin în limita de 70 km, conform legii, iar tonajele pot fi depășite cu maximum 10%- raportat la tonajele legal premise);

5. Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licențiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanție bancară, în limita căreia se poate încheia tranzacția;

6. Identificarea unei soluții privind sancționarea doar a furnizor și a destinatarului în cazul depășirii încărcării camioanelor.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns