Spania și Germania, două evoluții diferite ale inflației

Via: rfi.ro

Cum a reușit Spania această performanță? Specialiștii cred că guvernul a avut o politică inspirată în ceea ce privește măsurile luate pentru a limita creșterea prețurilor la combustibili, energie electrică și la alimente.

Datele Institutului de Statistică arată că rata inflației a scăzut la 1,9%, ajungând la un nivel comparabil cu luna martie 2021, înainte de momentul începerii creșterii prețului gazelor naturale pe plan internațional.

Scăderea nivelului inflației este explicată prin încetinirea creșterii prețurilor alimentelor, combustibililor și energiei electrice. Dar, analiștii explică scăderea nivelului inflației și prin faptul că Spania a fost prima economie din zona euro în care prețurile au crescut încă din vara anului 2021, înainte de declanșarea războiului din Ucraina.

Este ceea ce economiștii numesc efectul de bază, adică prețurile de astăzi se raportează la cele din urmă cu un an sau doi, atunci când prețurile au început să crească. Prin compararea cu prețurile mari din trecut, cele de astăzi au o creștere mai redusă.

În cazul Spaniei, analiștii cred că efectul de bază a fost de ajutor pentru încetinirea creșterii ratei inflației. De asemenea, politicienii spanioli se laudă spunând că politicile pe care le-au implementat au dat rezultate.

Trebuie să spunem că măsurile luate de guvernul spaniol au fost asemănătoare cu cele de la nivel european. În schimb, însă, în ceea ce privește prețul energiei electrice, Spania a fost cunoscută ca făcând parte din modelul iberic. Prin acest model, Spania și Portugalia, care aveau o parte importantă din energie produsă intern din surse regenerabile, au reușit să blocheze influența prețului mare care venea din importurile de energie electrică din Europa de Vest. În felul acesta, Spania și Portugalia au reușit să stabilizeze destul de repede prețul intern al energiei electrice.

La jumătatea anului trecut, guvernul socialistului Pedro Sanchez a aplicat o reducere a TVA la energia electrică, a oferit un cec de 200 de euro gospodăriilor vulnerabile și a extins mecanismele de sprijin introduse o dată cu declanșarea războiului din Ucraina.

La începutul lunii mai a.c., partenerii sociali, sub arbitrajul guvernului, au semnat „Pactul major de salarizare” care ar trebui să contribuie la evitarea unui efect de rundă a doua a inflației. Angajatorii și sindicatele au convenit asupra principiului unei creșteri de 10% repartizate pe trei ani, cu amendamentul adăugării unui unui punct de creștere pe an, dacă inflația scapă de sub control.

Guvernul spaniol crede că acest acord-cadru, care servește drept ghid pentru negocierea contractelor colective de ramură, va contribui la stoparea spiralei inflaționiste. Analiștii consideră că cea mai mare parte a valului inflaționist a trecut, dar atrag atenția că vara care urmează, cu industria turistică spaniolă consacrată, ar putea să aducă un nou val inflaționist.

Germania este la polul opus față de Spania, respectiv inflația a crescut în luna iunie a.c. la 6,4%, față de 6,3%, cu o lună în urmă. De ce este inflația atât de mare în Germania? Ea vine de la tarifele serviciilor și de la tarifele de transport. Prețurile alimentelor au scăzut ușor, dar rămân la un nivel ridicat, iar piața energiei a scăzut, dar insuficient pentru a contribui la încetinirea inflației.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns