România trece în această noapte la ora de vară
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00.
CUM SE MODIFICĂ CIRCULAŢIA TRENURILOR
CFR
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00.
CFR
Dorin Dobrincu spune că unionismul va fi în continuare o temă de campanie pentru partidele extremiste. Iar această temă nu face altceva decât să
Conform unui studiu recent al organizaţiei Salvaţi Copiii România, aproape jumătate dintre copii (48,3%) petrec peste şase ore pe zi în mediul digital, iar
„Suntem însă, sigur, într-o situaţie complicată, în ţara noastră. Venim după alegerile care nu s-au finalizat anul trecut. Avem o neîncredere puternică atât în
Cele mai recente sondaje de opinie înainte de alegerile prezidențiale din luna mai au ca punct comun principalii cinci candidați: George Simion, Crin Antonescu,
”Transmit public ministrului Energiei, Sebastian Burduja, că are toată susținerea mea. Am văzut că este atacat și de ONG-urile lui Soros și de partide
”Prelungim cu încă trei luni plafonarea preţurilor la poliţele RCA, până la 30 iunie 2025, la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară”, a anunţat, joi,
Victor Ponta candidează la alegerile prezidențiale din luna mai. El este cotat în ultimele sondaje de opinie între primii cinci candidați.
Deputatul Petre Florin

Designed using Magazine Hoot. Powered by WordPress.