Vremea joi și vineri, în România: primăvară în București, iarnă grea la munte

Via: rfi.ro

Vremea aduce două tablouri complet diferite, pe final de săptămână, în România. Dacă în sudul țării vor fi temperaturi de primăvară, la munte vor fi condiții de iarnă grea.

Bucureștenii vor avea parte de maxime de până la 15 grade Celsius, conform ANM.

Joi și vineri, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre după-amiază și seara, când vor fi și condiții pentru ploi slabe.

Vântul va sufla în general moderat, temperatura minimă nu scade sub două grade, iar cea maximă va fi de 13-15 grade.

De altfel, prima lună de iarnă, adică decembrie, a venit cu temperaturi specifice lunii aprilie, spre 20 de grade Celsius, ceva cu totul neobișnuit pentru sezonul rece.

Nu e de mirare așadar că 2023 a fost cel mai călduros an din istorie pentru România, potrivit ANM. De asemenea, intervalul 2012-2023 a devenit cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteo, iar tendința de încălzire se va menține, avertizează oamenii de știință.

Frig, ninsoare și viscol

Revenind la ce se întâmplă în aceste zile în România, să precizăm că la munte va fi joi și vineri o iarnă veritabilă. Asta înseamnă frig, ninsoare și viscol.

ANM a emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru Carpații Orientali și Occidentali, precum și pentru vestul Carpaților Meridionali.

În acest interval, va fi vânt puternic, cu viteze de până la 80 de kilometri pe oră. pe crestele munților, mai ales la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va bate chiar și cu 100 de kilometri pe oră și va fi viscol.

De asemenea, până joi seară la ora 22, este cod galben de precipitații în zonele montane ale județelor Satu Mare, Mureș, Bistrița-Năsăud și Maramureș.

În acest ultim județ, de exemplu, se circula deja în condiții de iarnă, încă de miercuri dimineață. În Pasul Gutâi s-a intervenit cu mai multe utilaje de deszăpezire, în timp ce în Pasul Prislop era zăpadă pe carosabil doar în zonele de vârf.

Vremea se va răci

Vestea proastă este că de la începutul săptămânii viitoare, vremea se va răci considerabil în aproape toată țara. În săptămâna 8-14 ianuarie, temperaturile medii vor fi mai mici decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, mai ales în partea de nord-est a țării. De asemenea, va ploua mai mult decât ar fi normal, în special în regiunile sudice.

Și în săptămâna 15-21 ianuarie va fi mai frig decât în mod normal, iar precipitațiile vor fi ceva mai abundente în nord-vestul României.

În schimb, în ultima săptămână a lunii ianuarie, temperaturile și cantitățile de precipitații vor fi normale pentru perioada din calendar, în toată țara.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns