Abuzul financiar în relațiile intime de cuplu, un indicator al violenței domestice (analiză France 24)

Via: rfi.ro

În pofida progreselor aduse de Legea Rixain din 2021, care vizează promovarea egalității economice între sexe, peste 200.000 de femei din Franța continuă să sufere din cauza partenerilor lor intimi pentru că abuzurile cu care se confruntă nu sunt întotdeauna detectate la timp și nici nu sunt prevenite în stadiile incipiente.

Abuzul financiar este unul dintre cele șase tipuri de violență domestică raportate în Franța, pe lângă abuzul psihologic, verbal, fizic, sexual, precum și abuzul juridic și administrativ.

Aproximativ 26% dintre femeile din Franța susțin că au suferit abuzuri financiare în cursul anului 2022, cu 1% mai mult decât în anul 2021, se arată în raportul publicat luna aceasta de Fédération Nationale Solidarité Femmes (FNSF), o rețea națională de organizații non-guvernamentale dedicate ajutorării femeilor victime ale violenței.

Numărului femeilor care se confruntă cu insecuritate financiară a crescut, remarcă FNSF, care anul trecut a gestionat un total de 93.005 astfel de cazuri și care operează linia telefonică de urgență 3919.

„Aceasta poate lua diferite forme, cum ar fi interdicția de a munci, dar și confiscarea resurselor familiale de către agresorul în cauză, cum ar fi alocațiile și salariile, împiedicând astfel femeia să își părăsească partenerul violent. Iar în unele cazuri, femeia nu are nici măcar un cont la bancă”, a declarat Françoise Brié, doamna director executiv al FNSF, pentru France 24.

Douăzeci de euro pe săptămână de la soțul ei

„Este o formă periculoasă de violență”, susține Brié, relatând mărturia unei femei al cărei soț, deși are venituri mari, îi dădea doar 20 de euro pe săptămână pentru mâncare atât pentru ea, cât și pentru copiii și necesitățile lor de zi cu zi.

Acest tip de abuz are loc în cadrul familiei, dar poate continua și după ce cuplul se separă, prin neplata pensiei alimentare a copiilor sau prin proceduri judiciare repetate împotriva femeilor care au puține sau deloc resurse.

Distribuția inegală a resurselor financiare în cadrul gospodăriei poate fi, de asemenea, considerată o formă de abuz economic, susține Héloïse Bolle, consultant financiar și autoarea cărții „Aux thunes citoyennes!” (Iată banii femeilor!).

„Când o femeie locuiește cu un partener care câștigă mult mai mulți bani decât ea și care, în ciuda acestui fapt, îi impune să își împartă cheltuielile la jumătate, acest lucru contribuie la împovărarea financiară a femeii și o împiedică să economisească bani”, argumentează Bolle.

În Franța, 16% din femeile din întreaga țară suferă de acest tip de abuz, potrivit unui sondaj publicat la sfârșitul lunii octombrie de Institutul de Cercetare Ifop pentru buletinul informativ feminist „Les Glorieuses”.

Dintre femeile care au avut relații intime cu partenerul lor, 41% au fost cel puțin o dată victimele unei forme de abuz financiar, constată sondajul.

„Multe dintre ele s-au confruntat cu probleme financiare majore, pentru că au acceptat acest tip de împărțire a cheltuielilor, adesea fără să se fi gândit bine la acest aspect înainte să își dea acordul”, susține Bolle, adăugând că multe victime nici măcar nu au conștientizat abuzul financiar pe care l-au experimentat.

Indicator de risc

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns