Alianța împotriva creșterii taxelor și impozitelor

Via: rfi.ro

Acestea fiind zise, să trecem în revistă reacțiile celor vizați de schimbările fiscale neoficiale, dar posibile, pe care vrea să le facă Executivul. Cu precizarea că, în mod evident, pozițiile celor care ar putea fi afectați de creșteri de taxe, impozite sau contribuții sunt subiective. Ele arată, totuși, ceva și anume: ce „furtună” poate stârni o modificare a fiscalității.

Astfel, chiar ieri, Asociația Administratorilor de Fonduri a solicitat menținerea cadrului legal de impozitare a câștigurilor de pe piața de capital din România, în special cele generate de investițiile în fonduri. Argumentele sunt creșterea numărului de investitori și activelor aflate în administrarea fondurilor.

Riscul unei eventuale creșteri a taxării va determina investitorii să migreze din nou pe platforme de tranzacționare străine, acolo unde fiscul nu va avea control asupra câștigurilor, iar rezultatul va fi că bugetul va încasa chiar mai puțin decât în acest moment.

Asociația producătorilor de alcool atrage atenția că încasările la bugetul de stat din acciza la alcool etilic, în primele șase luni ale anului, au scăzut cu 2,6% față de anul trecut, chiar dacă nivelul accizei a crescut cu 11%. Cu alte cuvinte, taxarea excesivă și costurile mai mari pe care le suportă companiile vor duce la scăderea vânzărilor și la o creștere a consumului de băuturi alcoolice contrafăcute. Reprezentanții producătorilor de alcool dau exemplul anului 2016, atunci când acciza a fost redusă cu 30%, iar rezultatul a fost o dublare a încasărilor bugetare din acciză în cinci ani și o reducere a pieței negre.

Argumentele sunt asemănătoare și pentru industria producătoare de țigarete. Respectiv, se arată că în România, raportat la puterea de cumpărare, un pachet de țigări costă dublu față de Germania, Italia, Spania sau Olanda. În plus, anul trecut, aceeași coaliție politică a adoptat un calendar de creștere a accizelor pentru următorii cinci ani. Această planificare aduce predictibilitate pentru producători, dar și pentru încasările bugetare.

Anul acesta, în aprilie, a avut loc o creștere a accizelor la țigarete, iar o nouă creștere, care nu ar respecta calendarul asumat la nivel politic, ar însemna a treia mărire de acciză într-un an calendaristic. Totodată, în anul 2010, atunci când au avut loc tot trei creșteri ale accizei într-un singur an, piața neagră a urcat la mai mult de o treime din consum.

Într-un editorial publicat în profit.ro, Călin Ile, președintele de onoare al Federației Industriei Hoteliere din România arată cinci argumente pentru care intenția de creștere a TVA în turism de la 9% la 19% ar trebui abandonată. Este vorba despre faptul că aplicarea cotelor reduse de TVA în turism nu este o excepție la nivel european, ci o regulă. Apoi, zonele de evaziune din sectorul turistic, precum cazările în apartamente sau organizarea de evenimente, ar putea să crească. Totodată, ccostul social al creșterii TVA, reducerea investițiilor, precum și contextul ieșirii din criza pandemică sunt alte argumente împotriva creșterii TVA.

Constructorii pot accepta eliminarea facilităților fiscale pe salarii, dar au propus ca ele să fie retrase treptat, cu un program prestabilit și să înceapă din anul 2025.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns