Controversatul miliardar indian Adani vrea să construiască cel mai mare parc de energie regenerabilă din lume

Via: rfi.ro

Imperiul lui Gautam Adani include porturi, aeroporturi, mass-media și energie. Criticii spun despre Gautam Adnani că a beneficiat de pe urma relației sale cu premierul indian Narendra Modi, iar afacerile sale l-au plasat, pentru o scurtă perioadă în 2022, pe locul al doilea în topul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere de 154 de miliarde de dolari.

În urmă cu un an, firmele sale au fost acuzate de „manipulare fățișă a acțiunilor și de fraudă contabilă” de către Hindenburg Research, care practica vânzarea în lipsă, iar valoarea lor pe piață a scăzut drastic cu peste 150 de miliarde de dolari.

Însă, de atunci, și-au recuperat o mare parte din pierderi, iar bărbatul în vârstă de 61 de ani, care s-a lăsat de liceu și căruia nu îi place publicitatea din cauza timidității, investește sume importante pentru a obține alte miliarde de dolari din tranziția energetică.

India este pe locul trei în topul țărilor care emit cel mai mult dioxid de cardon din lume, iar guvernul lui Modi a fost cel care a încercat mereu să se opună „eliminării treptate” a cărbunelui la summiturile mondiale.

Însă, este nevoie de mai multă energie pentru țara cu cea mai mare populație și pentru economia sa importantă cu cea mai rapidă creștere, iar Adani construiește ceea ce el numește un proiect solar și eolian „uriaș”, despre care se laudă că va fi „vizibil chiar și din spațiu”.

În timp ce vântul ridică nisipul în deșertul Rann of Kutch, unde căldura este insuportabilă, mii de muncitori ridică nenumărate rânduri de panouri solare, sapă pentru fundațiile viitoarelor turbine eoliene și instalează rulouri de cabluri care par a fi nesfârșite.

Sagar Adani, nepotul lui Gautam și director executiv al Adani Green Energy, a declarat pentru AFP că echipele din cadrul proiectului lucrează „într-un ritm alert”.

Parcul de energie regenerabilă Khavda, în valoare de 2,3 miliarde de dolari, va avea o suprafață de 726 de kilometri pătrați (280 mile pătrate) atunci când va fi finalizat în 2027, o zonă aproape la fel de mare cât New York.

Se preconizează că parcul va avea capacitatea de a genera 30 de gigawați de energie solară și eoliană- suficientă pentru a alimenta casele a 18 milioane de oameni, mai mult decât populația combinată a Londrei cu New York.

Adani va produce 17GW, iar restul vor fi generați de alte companii.

Proiectul ar urma să producă cu o treime mai multă energie decât Barajul celor Trei Defileuri, care produce în prezent cea mai multă energie din lume.

„Un indian mândru”

Proiectul este piesa de rezistență a Adani Green Energy – în care compania franceză TotalEnergies a cumpărat o participație de 19,7% pentru suma de 2,5 miliarde de dolari în urmă cu trei ani.

La Mundra, unde se află cel mai mare port comercial din India, administrat de o altă ramură a imperiului Adani, se fabrică componente cheie pentru incursiunea sa agresivă în domeniul energiei solare și eoliene, inclusiv elice imense de turbine eoliene de aproape 80 de metri lungime.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns