După Germania, și țările nordice anunță că vor înăspri politica de migrație

Via: rfi.ro

Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda au convenit la 31 octombrie, să își consolideze cooperarea în vederea expulzării migranților ilegali aflați pe teritoriul lor, informează Le Figaro.

La sfârșitul unei întâlniri de două zile, miniștrii din țările nordice au convenit asupra a trei măsuri pentru a facilita expulzarea migranților în țările lor de origine.

Reprezentanții acestor țări însărcinați cu implementarea expulzărilor se vor întâlni în mod regulat pentru a întări cooperarea cu țările terțe, în vederea grăbirii întoarcerilor.

În al doilea rând, țările nordice vor organiza zboruri comune ale Frontex, agenția europeană de protecție a frontierelor, pentru a transporta migranții ilegali în țările lor de origine.

În cele din urmă, miniștrii nordici au decis să „ajute migranții ilegali din Africa de Nord pentru a se întoarce voluntar în țările lor”.

Inițiativa statelor nordice este inspirată de politica ”zero migranți”, aplicată de guvernul premierei daneze Mette Frederiksen, de la venirea la putere în 2019. Deși se află în fruntea unui partid social-democrat de centru-stânga, șefa guvernului de la Copenhaga a condus o politică mai dură față de migranți și a luat măsuri menite să descurajeze imigrația și, de asemenea, să îngreuneze dobândirea naționalității daneze.

În 2020, Danemarca a fost prima țară din Europa care a retras permisele de ședere refugiaților sirieni din regiunea Damasc, pe motiv că situația de acolo ar fi devenit suficient de sigură.

Agenția Reuters amintește că Danemarca își propune să accepte refugiați doar în cadrul sistemului de cote al ONU, ceea ce a atras critici puternice din partea Națiunilor Unite și a grupurilor pentru drepturile omului.

Cu toate acestea, modelul danez a devenit popular în regiune, pe măsură ce vocile anti-imigrație au câștigat teren în țările nordice.

Într-o declarație recentă, prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a afirmat că urmărește cu atenție politicile daneze de imigrare, în timp ce țara se luptă să răspundă valului de violență al bandelor criminale.

Mișcarea statelor nordice vine aproape în același timp cu decizia coaliției de guvernare de la Berlin de a schimba fundamental politica de migrație. Germania are în vedere o legislație care să permită accelerarea expulzărilor precum și mai buna protecție a frontierelor în fața migrației ilegale.

Este de așteptat ca politica de migrație să se înăsprească pe tot cuprinsul Uniunii Europene, în contextul creșterii antisemitismului și a amenințărilor teroriste după atacurile Hamas asupra Israelului dar și în contextul avansului extremei drepte.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns