Europa Plus: De ce pierde compania națională de energie din Croația zeci de milioane de euro pe lună

Via: rfi.ro

Potrivit unui decret guvernamental, compania națională este obligată să achiziționeze gaze naturale de pe piața internă la prețul de 47,60 euro per Mw/h, dar, datorită atingerii capacității maxime de stocare, surplusul înregistrat a fost vândut în ultimele luni la prețuri între 0,10 și 0,15 euro per MW/h, printr-o decizie a companiei naționale de transport al energiei (HROTE), precizează sursa citată.

Conducerea HEP susține că situația este cauzată de ministerul energiei, care nu a reactualizat prețurile la energie la data prevăzută, respectiv 31 martie a.c.

”Am informat în repetate rânduri ministerul cu privire la urgența stabilirii noilor prețuri, dar nu am primit niciodată un răspuns”, se arată într-un comunicat al companiei naționale HEP.

Compania mai precizează că, potrivit reglementărilor sistemului de transport al energiei, surplusul de gaz care rămâne pe conductele de transport în cazul în care capacitățile de stocare se află la nivel maxim, este gestionat, respectiv vândut, de o altă companie, respectiv operatorul rețelei de transport, HROTE.

Albania: Final de mandat pentru ambasadorul Germaniei

Germania va continua să sprijine procesul de integrare europeană al Albaniei, iar Uniunea Europeană va continua să contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor albanezi, în special a celor din mediul rural și a tinerilor, a declarat fostul ambasador al Germaniei la Tirana, Peter Zingraf, care și-a încheiat recent mandatul de 4 ani, transmite publicația Gazeta Dita.

”În acești patru ani soția mea și cu mine ne-am simțit aici ca la noi acasă, aici în inima acestui oraș primitor și multicolor… Diversitatea culturală, istoria, peisajele, religia, coexistența pașnică a minorităților și toleranța reprezintă adevărate comori de care Albania poate fi mândră.

Albania și țările din regiune fac parte integrantă din carta politică europeană, negocierile de aderare continuă, un summit UE- Balcanii occidentali a avut loc deja la Tirana, iar în această toamnă va avea loc încă unul”, a spus diplomatul în discursul său.

În ce privește procesul de aderare, prioritățile rămân reformele administrative, juridice, lupta împotriva corupției și a crimei organizate, iar noile instituții juridice au nevoie în mod special de un sprijin consistent pentru a produce efecte benefice pe termen lung, a mai precizat fostul ambasador.

Muntenegru: O artistă care consideră arta un fel de religie

Artista Ivana Radovanović reprezintă Muntenegru la cea de a 42-a ediție a Simpozionului internațional de sculptură de mari dimensiuni în teracotă ”Terra” care are loc în aceste zile la Kikinda, în Serbia, cu lucrarea sa intitulată ”Tabula Rasa”, transmite publicația dan.co.me.

Ivana Radovanović, născută în 1983, la Podgorica, este o artistă vizuală care percepe arta ca pe un fel de religie, se arată în catalogul Simpozionului. Temele preferate pe care le tratează în operele sale sunt legate de libertatea interioară, temporalitate, vid și încarnare. Este câștigătoare a premiului Res Artis Award acordat de Centrul de artă KulttuuriKauppila din Finlanda în 2015 și a reprezentat Muntenegru la cea de a 57-a ediție a Bienalei de la Veneția.

Simpozionul internațional de sculptură de mari dimensiuni în teracotă de la Kikinda, singurul de acest fel din lume, după cum precizează organizatorii, a fost fondat în 1982 de sculptorul Slobodan Kojić și are loc anual în luna iulie, într-o fostă fabrică de țiglă, construită în 1895.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns